LOADING

Type to search

ENTERTAINMENT & MEDIA FEATURED GADGETS SMARTPHONES STIRI TECH&TRENDING

Târgul de Crăciun Winter Dream Florești este primul din România cu aplicație mobilă

Share

Cea mai mare comună din România, cu peste 75.000 de locuitori, Florești, din județul Cluj, organizează Winter Dream Florești, primul târg de Crăciun din România cu aplicație mobilă dedicată. Accesând aplicația Memorabil, disponibilă gratuit în Google Play și AppStore, locuitorii comunei pot vedea în orice moment care sunt activitățile și evenimentele la care pot participa pe toată perioada desfășurării târgului de Crăciun.

 

Târgul de Crăciun din Florești, Winter Dream, are loc până pe 23 decembrie, în Parcul Poligon din localitate.

 

Ajuns la doua ediție, Winter Dream Florești marchează o premieră națională, anul acesta, adoptând modelul de organizare al marilor festivaluri și oferă, în premieră pentru un eveniment de gen, o componentă digitală târgului de Crăciun.

 

Pe măsură ce era digitală evoluează, nu este surprinzător că tendințele tehnologice remodelează peisajul evenimentelor. Componenta digitală a Winter Dream oferă o oportunitate incredibilă de conectare cu locuitorii și vizitatorii târgului de Crăciun din Florești, care se pot informa, în aplicația Memorabil, despre evenimentele și activitățile pentru întreaga familie.

 

Acestea sunt împărțite în mai multe categorii sugestive:

 

  • concerte live, colinde și spectacole folclorice cu oaspeți de seamă pe Main Stage by Urbano Group;
  • preparate culinare tradiționale și moderne, concerte, ateliere pentru copii și mult-așteptatele întâlniri cu Moș Crăciun în Winter Barn by ING;
  • patinaj pe Joy on Ice by ING;
  • Christmas Village – zonă care a fost populată cu multe căsuțe cu delicii și cadouri.

Pe toată perioada de desfășurare a târgului de Crăciun, vor concerta peste 30 de artiști, printre care Ada Milea, Zdob și Zdub, Puya, Smiley, Cabron etc.

 

„Bucuria Crăciunului este în interiorul nostru, în fiecare dintre noi. Iar Winter Dream este locul magic în care găsim activități pentru fiecare din familie. Acasă la Florești creăm amintiri și clădim proiecte inovative și în armonie cu comunitatea. Împreună am transformat parcul din Florești într-un loc de poveste, în straie de sărbătoare, unde fiecare colț al parcului răsună de veselia Crăciunului. Haideți să facem împreună amintiri de neuitat, să împărtășim căldura și sărbătoarea Crăciunului în cadrul comunității noastre! Vă așteptăm cu brațele deschise și cu inimile pline de bucurie în Florești la Winter Dream 2023”, spune Bogdan Pirvariu, primarul comunei Florești.

 

Vizitatorii târgului de Crăciun din Florești au ocazia să-şi cumpere produse specifice sezonului, de la cei peste 30 de comercianți locali şi din țară: mâncare cu specific internațional, dar și tradițională, jumări, brânzeturi, vin fiert, cozonaci, turtă dulce, decorațiuni şi cadouri lucrate manual, globulețe, coronițe etc.

 

Târgul de Crăciun Winter Dream Florești este deschis în fiecare zi de luni până vineri, începând cu ora 17:00, sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 11:00, iar duminică, 17 decembrie, de la ora 16:00.

Pe toată perioada desfășurării târgului de Crăciun sunt așteptați 35.000 de vizitatori care vor avea parte de surprize și voie-bună la fiecare pas.

Tags:

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *