LOADING

Type to search

FEATURED SMARTPHONES

Atacatorii cibernetici profită de cea mai mare lansare de smartphone de anul acesta

Share

În așteptarea lansării iminente a iPhone 15 de la Apple, experții Kaspersky au descoperit o serie de escrocherii care exploatează entuziasmul din jurul acesteia. Escrocheriile includ diverse scheme frauduloase, fiecare având riscuri distincte pentru consumatorii neștiutori, inclusiv potențiale pierderi de date personale și financiare.

Într-o manevră înșelătoare populară, escrocii atrag utilizatorii cu ideea conform căreia au șansa de a cumpăra iPhone 15 înainte de lansarea oficială. Această schemă valorifică dorința utilizatorilor de a fi printre primii care posedă cel mai recent dispozitiv Apple. Iată cum se derulează, de obicei, această înșelătorie: escrocii susțin că pot oferi iPhone-uri în pre-lansare și promit utilizatorilor oportunitatea de a le achiziționa, adesea la un preț premium. Pentru a-și asigura achiziția „exclusivă”, victimelor li se cere să facă o plată în avans sau să-și divulge informațiile financiare. În plus, utilizatorii sunt rugați să furnizeze detalii personale de identificare, precum numele, adresa și numărul de telefon. În urma achitării avansului, escrocii dispar, lăsând victimele fără iPhone-ul promis și lipsite de fondurile lor. Dincolo de riscurile financiare, această înșelătorie creează îngrijorări serioase privind confidențialitatea, deoarece datele furate pot fi vândute pe Dark Market.

Un exemplu de pagină de phishing care oferă posibilitatea de precomandă pentru iPhone 15

O altă înșelătorie oferă participanților șansa de a câștiga noul iPhone 15, cu condiția să plătească o taxă fixă în avans. Utilizatorii sunt atrași de perspectiva unui iPhone 15 gratuit, escrocii mizând pe nerăbdarea lor înainte de lansarea iminentă. Pentru a participa la concurs, participanții sunt instruiți să plătească o mică taxă, adesea deghizată ca o taxă de „procesare” sau „înregistrare”. După achitarea taxei, participanții nu primesc nimic în schimb. iPhone-ul promis nu există, ducând la pierderi financiare pentru cei implicați.

Tags:

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *