Studiu EY: Apetitul pentru tranzacții în domeniul tehnologiei va reveni în 2023, în pofida condițiilor nefavorabile
Share
Share the post "Studiu EY: Apetitul pentru tranzacții în domeniul tehnologiei va reveni în 2023, în pofida condițiilor nefavorabile"
Confruntate cu o inflație ridicată, o criză energetică și o scădere a încrederii consumatorilor, companiile de tehnologie au ca mare oportunitate în 2023 să adopte strategii active de fuziuni și achiziții (M&A) – potrivit raportului anual EY –Top 10 oportunități pentru companiile de tehnologie în 2023. Chiar dacă evaluările sunt pe scădere, apetitul pentru tranzacții este estimat să revină anul viitor. Acest lucru este susținut de un studiu recent al EY , care constată că 72% dintre respondenții din rândul directorilor generali din sectorul tehnologic intenționează să realizeze fuziuni și achiziții în următoarele 12 luni, comparativ cu 59% din executivii din alte sectoare.
Iulia Bratu, Partener, Head of Lead Advisory, EY România: “Tehnologia a fost sectorul nr. 1 pentru fuziunile și achizițiile din România în 2022, reprezentând aproximativ 20% din numărul total de tranzacții și fiind determinat în principal de tranzacțiile inbound. În plus, tehnologia este sectorul lider în ceea ce privește activitatea de M&A pentru perioada cumulată 2018 – 2022. În timp ce valorile tranzacțiilor rămân în mare parte nedivulgate, tendința istorică puternică și așteptările că activitatea globală va crește în 2023, nu pot decât să indice o perspectivă pozitivă pentru România.”
Transformarea lanțului de aprovizionare
Îmbunătățirile din lanțul de aprovizionare din ultimii ani au fost zădărnicite de o deteriorare a climatului politic, economic și financiar. Pentru companiile din domeniul tehnologiei, pe locul al treilea în clasamentul priorităților din acest an se află reducerea dependenței de zonele geografice instabile din punct de vedere geopolitic, prin dublarea localizării. Un procent de 78% dintre respondenții din rândul executivilor din domeniul tehnologiei spun că plănuiesc să își decupleze lanțul de aprovizionare – inclusiv nearshoring și reshoring.
Păstrarea celor mai bune talente
Construirea unei strategii agile privind resursa umană se află pe poziția a noua în clasamentul priorităților organizațiilor din tehnologie. Până acum câteva luni, cea mai mare provocare privind forța de muncă pentru companiile din domeniul tehnologiei era “Marea demisie”. Impulsionați de o reașezare a priorităților de lucru în timpul pandemiei COVID-19, 56% dintre angajații respondenți din acest sector au indicat că se gândeau să își părăsească actualul loc de muncă în căutarea unui salariu mai mare, a unor oferte financiare mai bune și a unor noi oportunități de carieră. În prezent, sectorul nu se confruntă doar cu lipsa de talente pentru a alimenta creșterea pe termen lung, ci și cu înghețarea angajărilor și runde de concedieri, ca răspuns la incertitudinea economică.
Raportarea privind sustenabilitatea și edge computing
Studiul evidențiază, de asemenea, că practicile sustenabile de mediu (poziția a patra în topul priorităților) vor avea un impact asupra sectorului tehnologic în 2023. Acesta va fi mult mai important decât în anii precedenți, pe măsură ce companiile vor fi nevoite să se adapteze pentru a se conforma reglementărilor care vor veni privind dezvăluirea informațiilor în legătură cu emisiile și riscurile legate de schimbările climatice. Nou intrat în topul priorițăților, pe poziția a șaptea, este potențialul ca edge computing să ajungă la maturitate în următoarele 12 luni, pentru acele companii care sunt dispuse să investească în noi arhitecturi IT.
Lista completă a primelor 10 priorități în tehnologie pentru 2023:Accelerarea executării strategiei de fuziuni și achiziții pentru a consolida profilul de creștere
Experimentarea ecosistemelor de platforme pentru a crea un efect disruptiv în piață
Dublarea eforturilor de localizare, chiar dacă aceasta are un cost
Prioritatea acordată practicilor sustenabille de mediu
Introducerea sistemelor „pay as you go” (plata în funcție de utilizare), pentru a atrage fluxuri suplimentare de venituri
Folosirea analiticelor pentru optimizarea veniturilor
Investiții în ecosistemul edge pentru a îmbunătăți operațiunile și experiențele
Cyber, cyber, cyber … asigurare pentru protecția datelor
O strategie de resurse umane agilă, pentru a potrivi resursele cu nevoile companiei
Pregătirea pentru reforma globală a impozitului minim.