Motorola Razr 60 Ultra și Edge 60 Pro, lansate în România exclusiv cu Vodafone EasyTech
Share

Share the post "Motorola Razr 60 Ultra și Edge 60 Pro, lansate în România exclusiv cu Vodafone EasyTech"
Vodafone România lansează în exclusivitate în oferta EasyTech noile telefoane Razr 60 Ultra și Edge 60 Pro de la Motorola. Acest parteneriat consolidează poziția Vodafone EasyTech de “one stop-shop” pentru tehnologie, devenind alegerea perfectă pentru întreaga familie. Astfel, în perioada 25 aprilie – 8 mai, cele două modele Motorola pot fi achiziționate doar în rețeaua Vodafone, cu reduceri și beneficii speciale pentru abonați, precum și cu plata în până la 36 de rate.
Razr 60 Ultra poate fi cumpărat cu până la 350 de euro reducere și acces la aplicația Max cadou, timp de 3 luni, la un abonament nou sau la reînnoirea celui actual. Iar pentru Edge 60 Pro, abonații Vodafone pot beneficia de până la 250 de euro reducere și asigurare de ecran inclusă pentru 3 luni. Mai mult, clienții pot alege dintr-o gamă largă de accesorii pentru telefoane disponibile în oferta EasyTech.
Razr 60 Ultra este ultra-compact și rafinat, dispune de finisaje unice, precum Alcantara®, un material premium asemănător cu pielea de căprioară, certificat pentru sustenabilitate și introdus în premieră în industria smartphone-urilor, exclusiv pentru acest model. Pentru o durabilitate sporită, Motorola Razr 60 Ultra este primul telefon pliabil echipat cu Corning® Gorilla® Glass Ceramic, ceea ce-l face de zece ori mai rezistent la șocuri față de orice alt model pliabil de pe piață. În plus, telefonul dispune și de o nouă balama cu elemente din titan care îi oferă o rezistență de patru ori mai mare față de oțelul inoxidabil.
Cu ajutorul ecranului extern, utilizatorul poate să realizeze o serie de comenzi chiar și cu telefonul pliat, cum ar fi accesul rapid la orice aplicație, la mesaje, jocuri, cameră foto sau la indicațiile din Google Maps. Mai mult, Motorola Razr 60 Ultra are cea mai avansată cameră de pe un telefon pliabil alimentată de Moto AI 2.0. Este primul și singurul sistem triplu de camere de 50MP de pe un astfel de model de telefon: cameră principală de 50MP, lentilă Ultrawide & Macro de 50MP și cameră secundară de 50MP.
Motorola Edge 60 Pro este un telefon extrem de versatil, cu un design armonios pe întreaga suprafață a dispozitivului, oferit de îmbinarea fluidă a marginilor și a ramelor ultra-subțiri. Corning® Gorilla® Glass 7i ajută la protejarea ecranului telefonului cu o performanță de 2 ori mai bună împotriva căderilor și zgârieturilor. Cu ajutorul sistemului de camere cu senzor Sony LYTIA™ 700C și al îmbunătățirilor Moto AI 2.0, utilizatorul poate obține rezultate profesionale cu fiecare fotografie.
Detalii complete despre preț și stocuri sunt disponibile în magazinele Vodafone sau pe www.vodafone.ro.