LOADING

Type to search

SMARTPHONES STIRI

ANCOM propune actualizarea reglementărilor dedicate persoanelor cu dizabilități

Share

ANCOM supune consultării publice un proiect de decizie care actualizează măsurile de reglementare adresate persoanelor cu dizabilități, având în vedere atât schimbările legislative preconizate prin proiectele de transpunere a Codului european al comunicațiilor electronice și a Directivei (UE) 2019/882 privind cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor, cât și volatilitatea ofertelor privind serviciile de comunicații electronice ca urmare a schimbării comportamentului de consum al utilizatorilor și, implicit, a cererii.

Modificări propuse

Proiectul de decizie propune o serie de măsuri adresate utilizatorilor finali cu dizabilități în scopul asigurării unui nivel optim de acces al acestora la serviciile de comunicații electronice, precum și a unui nivel ridicat de informare prin modalități concrete care să răspundă nevoilor acestora.

Luând în considerare necesitatea adaptării pachetelor tarifare existente pe piață la specificul de consum al persoanelor cu dizabilități vizuale, respectiv auditive și/sau de vorbire, Autoritatea propune două configurații de pachete de servicii ce conțin un nivel minim de unități de consum, la tarife maxime recomandate a fi percepute de către furnizori.

Astfel, pentru utilizatorii finali cu dizabilități auditive și/sau de vorbire, ANCOM propune punerea la dispoziție a pachetelor de servicii mobile care să conțină un număr nelimitat de SMS-uri utilizabile în rețeaua proprie și 300 de SMS-uri utilizabile în rețelele naționale, la un tarif recomandat de 4 euro/lună, inclusiv TVA, și, la cererea utilizatorului, un volum de date de 5 GB, la un tarif recomandat de 2 euro/lună, inclusiv TVA, tariful total recomandat al pachetului fiind de 6 euro/lună, inclusiv TVA.

Pentru utilizatorii finali cu dizabilități vizuale, se propune configurarea pachetelor de servicii mobile care să conțină 2.000 de minute utilizabile în rețeaua proprie și 500 de minute utilizabile în rețelele naționale, la un tarif recomandat de 2 euro/lună, inclusiv TVA, și, la cererea utilizatorului, un volum de date de 5 GB, la un tarif recomandat de 2 euro/lună, inclusiv TVA, tariful total recomandat al pachetului fiind de 4 euro/lună, inclusiv TVA.

Alte măsuri în sprijinul persoanelor cu dizabilități

Totodată, proiectul de decizie urmărește creșterea gradului de informare a persoanelor cu dizabilități, precum și oferirea de suport în accesarea echipamentelor de comunicații electronice care să răspundă nevoilor acestora.

Astfel, la solicitarea utilizatorilor finali cu dizabilități, furnizorii sunt obligați să pună la dispoziția acestora materiale informative într-un format accesibil și relevant pentru persoanele cu dizabilități, în care sunt prezentate, în mod clar, funcțiile și modul în care echipamentele terminale pot răspunde nevoilor acestuia.

Pentru a maximiza posibilitatea utilizatorilor finali cu dizabilități de a utiliza serviciile de comunicații electronice destinate publicului, furnizorii vor trebui să pună la dispoziția acestora o serie de informații minimale referitoare la serviciile oferite, prin intermediul unor modalități specifice, adaptate nevoilor acestor utilizatori.

Tags:

You Might also Like