LOADING

Type to search

STIRI TECH

Xiaomi și Leica, parteneriat strategic pe termen lung

Share

Xiaomi și Leica Camera au încheiat un parteneriat strategic pentru dezvoltarea imagisticii mobile. Primul telefon inteligent flagship realizat în colaborare de cele două companii va fi lansat în luna iulie a acestui an.

Fondată în 2010, compania Xiaomi se află în prezent pe locul trei al producătorilor de telefoane inteligente din lume. Încă de la fondare, Xiaomi a avut misiunea de a ‘construi în permanență produse uimitoare cu prețuri oneste pentru a oferi tuturor șansa de a se bucura de o viață mai bună prin intermediul inovației tehnologice’. Smartphone-urile sale și celelalte produse sunt comercializate în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume.

De peste 100 de ani, Leica Camera creează aparate foto și lentile performante care se ridică la nivelul așteptărilor comunității sale. Cu o inginerie optică avansată și o măiestrie remarcabilă, camerele Leica, ușor de recunoscut datorită elementului de branding ‘punct roșu’, sunt cel mai bun exemplu de tehnologie germană la un înalt nivel. Camerele Leica atrag în continuare noile generații de utilizatori care își doresc să se bucure de aceste adevărate capodoperei. Leica este o marcă apreciată atât de fotografi consacrați, cât și de tinere talente din întreaga lume.

Xiaomi și Leica împărtășesc aceeași viziune în privința imagisticii mobile. Ambele companii își propun să exploreze noi performanțe optice și experiențe fotografice în această nouă eră, prin progrese tehnologice și estetice avansate.

„Xiaomi își concentrează eforturile pe crearea experienței de utilizare supreme pentru toată lumea și și-a propus dintotdeauna să exploreze la maximum capabilitățile fotografice ale telefoanelor inteligente. Xiaomi și Leica își apreciază reciproc obiectivele și ideile, dar și celelalte atuuri pe care le au în industriile în care activează. Această cooperare va oferi un imbold puternic strategiei de imagistică Xiaomi. În timpul parteneriatului, toate aspectele la care cele două părți au lucrat, de la designul optic, reglarea orientării estetice, inovațiile tehnologice și până la filosofia produselor și a preferințelor imagistice, s-au corelat perfect. A fost o fuziune profundă, fără precedent”, spune Lei Jun, fondator, președinte și CEO al Xiaomi Group.

„Este o onoare să anunțăm acest parteneriat strategic pe termen lung cu Xiaomi. Leica și Xiaomi sunt branduri globale premium și pe toată perioada acestui nou proces de cooperare, ambele părți au depus mari eforturi pentru a oferi o nouă eră a fotografiei pe mobil. Suntem convinși că primul smartphone flagship dezvoltat în comun la nivel imagistic va face vizibil progresul de pionierat al ambelor companii. Le vom aduce pasionaților de fotografie pe mobil o calitate excepțională a imaginilor, estetica clasică Leica, creativitate fără limite și vom deschide o nouă eră a imagisticii mobile”, adaugă Matthias Harsch, CEO al Leica Camera AG.

Tags:

You Might also Like