LOADING

Type to search

FEATURED SMARTPHONES STIRI

Micro-influencerii încep să ia fața marilor influenceri, reach-ul organic devine istorie, și alte vești proaste din social media

Share

De la fenomenul politic “noaptea ca hoții” și până la derapajul cu vergeturile, o nouă tendință a prins contur în actualitatea românească: ascensiunea justiției sociale și implicarea brandurilor în societate, în conversația pe subiecte importante.

Este probabil schimbarea cea mai profundă ce are loc la nivelul mediului de afaceri și al societății. În absența fie a unor legi scrise, fie a unei autorități care să aplice aceste legi, societatea se autoreglementează. Mai mult de jumătate dintre utilizatorii de social media, în special publicul tânăr, susține tendința de activism în afaceri și ar dori să vadă că brandurile se implică activ în subiecte dificile.

Pe de altă parte, în fața înmulțirii derapajelor și a scăderii eficienței relative a marilor influenceri, investitorii în publicitate au început să se orienteze, deocamdată destul de discret, către micro-influenceri. Influencerii “mari” se confruntă și cu o problemă de credibilitate, ajungând să facă reclamă la numeroase produse și branduri, aproape ca o televiziune.

Pe de altă parte, micro-influencerii sunt mai conectați cu comunitățile lor și mai credibili. Punctul slab ar fi că nu vei putea face reclamă la hoteluri pe litoral cu un fotograf de peisaje de munte, de exemplu. Dar sigur vei avea efect dacă îi dai o pereche de bocanci de calitate, pe care să îi promoveze.

“Este posibil ca un “nor” de micro-influenceri să fie mai eficient și mai profitabil, din punct de vedere al bugetului și ROI, decât unu-doi macro-influenceri. Dar dacă vinzi produse de masă, mergi la sigur cu macro-influencerii. Vorbind de bugete, va fi tot mai rău. Marile platforme de social media fac eforturi să monetizeze fiecare secundă petrecută de utilizatorii lor, așa că totul va costa și mai mult. Adică nu are niciun rost să vă gândiți la o strategie de creștere organică și atât”, este de părere Marius Olteanu, director general Bakers Digital.

Potrivit sondajului Hootsuite’s 2022 Social Media Trends, mai mult de 40% dintre respondenți au indicat că scăderea reach-ului organic și necesitatea de a cheltui mai mult pe publicitatea plătită au fost cele mai mari provocări ale lor. Având în vedere că reach-ul organic mediu pentru o postare pe Facebook este puțin peste 5%, conform datelor Hootsuite, este clar de ce publicitatea plătită este o necesitate.

Pentru a vedea ce ne așteaptă, să vedem ce se întâmplă în SUA, de unde ne vine inspirația. PEW Research Center a făcut recent un sondaj care a relevat că doar 32% dintre adolescenții americani cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani folosesc Facebook, față de un sondaj anterior, din 2014-2015, când această cifră era de 71%, devansând platforme precum Instagram și Snapchat.

Acum, TikTok, care nici măcar nu fusese lansat în momentul ultimului studiu, este folosit acum de 67% dintre adolescenții americani, iar Instagram de 62%. Nouăzeci și cinci la sută dintre adolescenți spun că folosesc YouTube, ceea ce poate face să pară că este platforma socială dominantă – dar mulți utilizatori interacționează cu platforma doar pentru a viziona videoclipuri, mai degrabă decât ca un loc de conectare cu alte persoane online. Dar mult mai multe detalii sunt aici.

Tendința este că tot mai multă lume, nu doar adolescenți, se adună pe TikTok măcar din curiozitate. Vorbind de conținut video, în mod natural, Youtube rămâne lider în acest domeniu, chiar dacă din cauza TikTok, a început să urce videoclipuri scurte, care au devenit un fel de fenomen popular în rândul publicului tânăr.

Și Instagram a făcut pasul spre formatul video mai scurt și l-a introdus pe platforma sa sub forma Instagram Reels. Chiar dacă grupul demografic cheie diferă, acest tip de “micro-conținut” video a cunoscut un impuls de popularitate și în rândul acestora.

Tags: