LOADING

Type to search

FEATURED STIRI TECH

Asus a prezentat noile modele Zenbook și Vivobook

Share

ASUS a anunțat că în lineup-ul său de laptopuri subțiri și ușoare Zenbook și Vivobook din 2022 se regăsesc cele mai multe modele EVO de înaltă performanță de până acum.

Modelele au cele mai recente procesoare Intel din seria H de generația a 12-a, cu un TDP ce poate urca până la 45 de wați.

Performanța suplimentară oferită de aceste CPU-uri puternice în noile notebook-uri – de până la 2,5 ori mai rapide decât generația anterioară de laptopuri ASUS – le permite utilizatorilor să se bucure de productivitate, creativitate, jocuri și divertisment sporite, în carcase care nu sunt mai mari ca dimensiuni decât predecesoarele lor.

Portofoliul de laptopuri ASUS 2022 utilizează inclusiv sisteme de răcire ultra-eficiente și silențioase, precum ASUS IceCool, AAS Ultra și camere de vapori 3D, software îmbunătățit prin inteligență artificială, precum și o construcție precisă a carcaselor.

Cele mai recente procesoare Intel Core din generația a 12-a oferă mai multă performanță cu facilități îmbunătățite de economisire a energiei, greție designului hibrid cu mixul său de nuclee de înaltă performanță și nuclee eficiente din punct de vedere energetic. Aceste nuclee împart sarcinile de calcul în mod inteligent pentru a îmbunătăți performanța în jocuri, streaming și multitasking, iar eficiența lor energetică le face ideale pentru a oferi performanțe ridicate în formatul subțire și ușor pe care utilizatorii îl preferă din ce în ce mai mult.

Pentru a obține performanțe maxime ale procesorului într-un laptop subțire și ușor, este vital ca acesta să fie menținut rece, iar aici este punctul în care modelele subțiri pot eșua. Cele mai recente laptopuri ASUS Zenbook și Vivobook dispun de tehnologii de răcire îmbunătățite, inclusiv noile modele de ventilatoare ASUS IceBlade, conducte de căldură duale, controlul îmbunătățit al fluxului de aer cu multiple ventilatoare și – în cazul modelelor Zenbook Pro 16X OLED și Zenbook Duo 14X OLED – o cameră de vapori 3D și mecanismul inovator Active Aerodynamic System Ultra (AAS Ultra).

Camera de vapori 3D este o inovație ASUS care curbează camera de vapori pentru a obține o potrivire mai bună cu componentele plăcii de bază decât o cameră de vapori plată standard. AAS Ultra ridică partea din spate fie a tastaturii, fie a ecranului tactil secundar pentru a crește fluxul de aer din carcasă cu până la 30%.

Grație acestor inovații în materie de răcire, inginerii ASUS pot utiliza componente de top, cum ar fi procesorul Intel Core i9 și GPU-ul NVIDIA GeForce RTX 3060, în laptopuri foarte subțiri, fără a fi nevoiți să își facă griji în ceea ce privește disiparea căldurii.

Tags:

You Might also Like