LOADING

Type to search

FEATURED STIRI TECH

TP-Link a lansat în România sistemul Mesh Wi-Fi 6 Deco X80-5G

Share

TP-Link a lansat pe piața din România primul dispozitiv din portofoliul său care este compatibil cu tehnologia 5G, sistemul Mesh Wi-Fi 6 Deco X80-5G.

Echipat cu un modem 5G integrat, Wi-Fi 6, tehnologie TP-Link Mesh și VoLTE, Deco X80-5G oferă conexiuni și viteze 5G într-o rețea Mesh Wi-Fi cu acoperire în toată locuința. Tot ce trebuie să facă utilizatorii este să introducă un card SIM și se pot bucura de experiența 5G.

Experiența conectivității 5G, oriunde ai nevoie  

Există zone în care o rețea implementată prin cablu este fie greu de obținut, fie foarte scumpă. În alte situații, precum evenimentele în aer liber sau weekend-urile la iarbă verde, de exemplu, soluțiile unei conexiuni Wi-Fi pentru multiple dispozitive sunt rare sau costisitoare.

Deco X80-5G este soluția flexibilă atunci când este nevoie de conexiune Wi-Fi în locații fără o rețea de Internet, iar printr-un singur card SIM, toată lumea se poate bucura de o conexiune performantă.

Datorită conexiunii 5G, viteza de descărcare este îmbunătățită, ajungând până la 5 Gbps (în baza R15 Sub-6GHz)—fiind de până la 16.7 ori mai mare în comparație cu experiența oferită de 4G LTE-Advanced și de 33 ori mai rapidă față de 4G LTE. Toate acestea în timp ce Deco X80-5G oferă conexiuni mobile cu o latență foarte redusă pentru toate dispozitivele utilizatorului.

Rețea TP-Link Mesh Wi-Fi 6 pentru acoperire și mai mare  

Prin tehnologia Wi-Fi 6, rețelele mesh Wi-Fi create de sistemele Deco sunt proiectate pentru a oferi îmbunătățiri semnificative în ceeace privește aria de acoperire, viteza și capacitatea de conectare. Astfel, utilizatorii pot conecta prin cablu unitatea, laptopul, Smart TV-ul sau consola de jocuri la Deco X80-5G, pentru a le oferi conexiuni Gigabit stabile. De asemenea, ambele porturi Ethernet pot fi folosite ca și Access Point-uri backup broadband, precum în cazul unui router wireless obișnuit, iar portul de telefon oferă compatibilitate VoLTE pentru a întruni și nevoile de telefonie ale utilizatorilor.

Mai mult, datorită tehnologiei Mesh, unitățile Deco lucrează împreună pentru a forma o rețea Mesh unificată, cu un singur nume și parolă, pentru a transmite semnalul către fiecare colț al casei.

Telefonul, tableta sau laptopul se vor conecta automat la cea mai apropiată unitate Deco, pentru ca utilizatorii să aibă parte de cea mai bună performanță posibilă, pe măsură ce se deplasează prin locuință. Astfel, Deco X80-5G conectează până la 200 de dispozitive simultan, toate bucurându-se de conexiuni stabile, fără ca performanța să le fie afectată în vreun fel.

Instalare intuitivă și protecție sporită  

Datorită soluției TP-Link HomeShield, rețeaua de acasă este protejată în fiecare moment, în așa fel încât datele întregii familii să fie protejate. Folosind funcția specială Parental Control părinții vor putea controla tipul de conținut accesat de cei mici, pentru a se asigura că este adecvat vârstei loc. Quality of Service prioritizează nevoile dispozitivelor pentru a le aloca lățimea de bandă necesară pentru o conexiune mai bună, iar rapoartele detaliate asigură informații complete pentru a cunoaște mai bine rețeaua de acasă și performanțele sale.

Principalele caracteristici ale Deco X80-5G: 

  • Conexiune 5G—Tehnologia Sub-6 GHz 5G pune la dispoziție viteze de descărcare de până la 5 GB/s
  • Latență redusă—5G poate oferi conexiuni cu o latență foarte scăzută, chiar și de doar 1 ms
  • Wi-Fi 6 Dual-Band—Viteze de până la 4804 Mbps (în banda de 5 GHz) și de până la 1148 Mbps (în banda de 2.4 GHz)
  • Conexiuni prin cablu—Deco X80-5G este echipat cu 1× Port 2.5G și 1× Port 1G, oferind conexiuni stabile prin cablu pentru computere desktop și laptopuri.
  • Rețea Mesh—Tehnologia Deco Mesh creează o rețea mesh Wi-Fi unificată, cu același nume și parolă, pentru o acoperire Wi-Fi în toată locuința, alături de alte unități Deco
  • Acces flexibil la rețea—Poți alege dintre 4G, 5G sau Fixed-Line Internet Access.
  • Plug & Play—Doar introdu cardul SIM și bucură-te de conexiunea ta 5G
  • VoLTE—Suportă telefonie VoLTE.
  • TP-Link HomeShield—Îți protejează rețeaua și datele personale cu cele mai recente funcții de securitate wireless pentru rețele și dispozitivele IoT
  • Instalare foarte ușoară—Aplicația TP-Link Deco te ghidează pas cu pas prin întreg procesul de configurare al rețelei

Modelul Deco X80-5G poate fi achiziționat online la un preț recomandat de 4.733,99lei.

Tags:

You Might also Like