Sezonul de vârf în eCommerce a început mai devreme în 2025. Volumul maxim al comenzilor a apărut cu mai bine de o lună înainte față de anul trecut și este cu peste 70% mai mare
Share
Share the post "Sezonul de vârf în eCommerce a început mai devreme în 2025. Volumul maxim al comenzilor a apărut cu mai bine de o lună înainte față de anul trecut și este cu peste 70% mai mare"
Perioada de maximă încărcare în eCommerce a început anul acesta mai devreme, arată cea mai recentă analiză Packeta România, platformă digitală globală pentru comerțul online și parte a Packeta Group, companie de tehnologie și logistică cu prezență extinsă în Europa.
Nivelul maxim al comenzilor a fost înregistrat pe 12 noiembrie, cu mai bine de o lună înainte față de vârful din 2024, atins pe 16 decembrie. Volumul procesat a depășit cu peste 70% nivelul atins anul trecut, stabilind un record pentru această perioadă.
România intră mai devreme în sezonul de vârf și datorită intensificării fluxurilor europene în prima parte a lunii noiembrie. Campaniile comerciale din piețele vest-europene încep tot mai devreme, iar acest ritm accelerează volumul importurilor, care cresc vizibil înainte de Black Friday-ul local.
Analiza indică faptul că acest nivel are șanse să fie depășit în perioada următoare, pe fondul campaniilor extinse de Black Friday din piețele europene, al promoțiilor prelungite derulate de retailerii locali și al intensificării achizițiilor pentru sărbători.
De unde și ce cumpără românii din străinătate
România rămâne o piață de destinație dominantă pentru livrările internaționale din rețeaua Packeta, cu o pondere de circa 95% a expedierilor provenind din alte state europene. Germania, Polonia și Cehia sunt piețe cu o tradiție puternică în achizițiile online și în campaniile comerciale extinse ale finalului de an.
Aceste piețe generează volume ridicate către România încă din prima parte a lunii noiembrie, pe fondul promoțiilor succesive din perioada premergătoare Crăciunului.
Cele mai multe comenzi plasate de români în afara țării provin din categoriile Fashion, produse achiziționate de pe marketplace-uri internaționale și articole din zona Health & Beauty. Structura preferințelor este stabilă și replică dinamica observată în piețele europene mature.
Produsele din categoria Fashion acoperă aproape jumătate din volumele importate, urmate de articole din categoria generală – produse mici, accesorii, obiecte de uz casnic și articole de lifestyle, precum și de produsele din zona Health & Beauty.
Cât de mari sunt coletele livrate în România
Structura de greutate a coletelor rămâne stabilă. Aproximativ 75% dintre expedieri au sub 1 kg, categorie dominată de articole Fashion și produse mici comandate de pe marketplace-uri internaționale. În intervalul 2–3 kg se observă o creștere de aproximativ 5%, determinată de achizițiile specifice perioadei și de comenzi multiple livrate într-un singur colet.
Cum arată comportamentul cumpărătorilor românilor în sezonul de vârf
Fluxul de comenzi din noiembrie – decembrie este alimentat de două valuri distincte:
- valul generat de campaniile locale și internaționale de Black Friday, care începe la începutul lunii noiembrie
- valul premergător sărbătorilor, determinat de promoțiile retailerilor din România și de achizițiile de Crăciun
Ponderea plăților ramburs se menține în jurul nivelului anual de 51%, cu o creștere de aproximativ 5% a valorii comenzilor achitate la livrare, pe fondul interesului pentru produse din zona premium sau pentru comenzi consolidate.
Preferința pentru livrările flexibile continuă să crească. În marile orașe, peste 60% dintre clienți aleg livrarea la puncte pick-up sau lockere, datorită accesului 24/7 și predictibilității. Acest comportament permite o utilizare eficientă a infrastructurii logistice și reduce presiunea din zilele cu vârf de activitate.
„Creșterea timpurie a volumelor arată o schimbare clară în modul în care circulă comenzile în rețelele internaționale. Vedem o intensificare mai rapidă a fluxurilor din piețele europene cu care lucrăm constant și o presiune mai ridicată pe huburile regionale în prima parte a lunii noiembrie, față de anii trecuți. România continuă să fie una dintre destinațiile cu pondere însemnată în rețeaua cross-border, iar această poziționare se reflectă direct în volumul ridicat al importurilor. Într-un astfel de context, capacitatea operațională și modul în care sunt calibrate procesele de sortare și distribuție devin elemente esențiale pentru menținerea stabilității livrărilor. Ne concentrăm pe absorbția eficientă a vârfurilor și pe adaptarea continuă a fluxurilor, astfel încât perioada noiembrie–decembrie să se deruleze fără fluctuații majore pentru clienți” spune Alexandr Jeleascov, Managing Director, Packeta România.
Cum arată infrastructura Packeta România în perioada cu cele mai multe comenzi din an
Performanța Packeta România se sprijină pe investiții strategice și parteneriate care vizează îmbunătățirea infrastructurii și apropierea serviciilor de clientul final. Prin colaborarea cu rețele externe de puncte de ridicare disponibile non-stop, clienții se bucură de o flexibilitate mai mare în gestionarea livrărilor.
Packeta a consolidat rețeaua proprie de puncte pick-up și a acordat o atenție deosebită optimizării fluxurilor logistice. Huburile regionale permit o procesare mai rapidă a coletelor, reduc timpii de sortare și scurtează distanța dintre depozit și clientul final.
Astfel, structura operațională a Packeta România este dimensionată pentru a gestiona volumele ridicate ale finalului de an. Mai mult, relocarea și extinderea depozitului din Oradea asigură capacitatea necesară pentru procesarea eficientă a volumelor importate, contribuind la menținerea unui ritm constant într-o perioadă în care rețelele logistice europene funcționează la capacitate maximă.

