LOADING

Type to search

STIRI TECH

Realworld Systems se extinde pe piața din SUA prin achiziția FCSI

Share

Realworld Systems, unul dintre jucătorii pieţei locale de soluții de automatizare și integrare de software în zona GIS (Sistem Informaţional Geografic), anunță achiziția unei participații majoritare de 75% în compania americană Field Consulting and Services, Inc. (FCSI), un furnizor recunoscut de soluții customizate pentru platforma Smallworld, care deservește operatori de telecomunicații și electricitate în Statele Unite ale Americii. Această tranzacție marchează un pas important în strategia Realworld Systems de a-și extinde prezența pe piața din SUA, grupul estimând că noua filială va genera anul viitor cel puțin 10% din veniturile totale.

„Preluarea FCSI reprezintă un prim-pas de o dimensiune extraordinară în dezvoltarea Realworld Systems, iar faptul că putem construi pe baza solidă creată deja de Mark Field și echipa sa ne asigură o continuitate firească, dar amplificată de resursele și expertiza noastră la nivel global. La Realworld Systems, punem accentul pe oameni, iar unul dintre factorii care au motivat această achiziție a fost însăși calitatea umană a managementului FCSI. Urmărim să construim, treptat, pe piața din Statele Unite ale Americii, unde avem convingerea că vom aduce valoare adăugată prin soluțiile noastre de integrare, inteligență operațională și automatizare”, a declarat Bogdan Hebean, CEO Realworld Systems.

Tranzacția se va finaliza până la sfârșitul anului 2024, după încheierea procesului de due diligence deja inițiat, perioadă în care se vor pune inclusiv bazele unui plan de integrare a proprietății intelectuale, ca parte din achiziție.

„Suntem încântați să ne alăturăm Realworld Systems și să devenim parte dintr-o echipă globală de profesioniști dedicați. Știu că această tranziție va atrage noi oportunități pentru FCSI, încât am siguranța că putem aduce «la aceeași masă» eforturi și perspective comune orientate spre evoluția ambelor companii”, a adăugat Mark Field, Partner Developer în cadrul Field Consulting & Services, Inc.

Realworld Systems își va continua strategia de extindere pe piețele internaționale în perioada următoare, cu scopul de a-și consolida prezența la nivel global. În acest sens, integratorul de soluții se află deja în discuții pentru o nouă achiziție care va aduce un aport semnificativ operațiunilor grupului, a punctat Bogdan Hebean.

Tags: