LOADING

Type to search

FEATURED MOBILE NETWORKS STIRI

Orange anunță o nouă ofertă de roaming în afara SEE, valabilă pentru 24 de ore sau 15 zile, cu prețuri semnificativ mai accesibile

Share

Orange România lansează o nouă ofertă pentru roaming în afara Spațiului Economic European (SEE), începând cu data de 9 aprilie. Astfel, tarifarea per unitate este înlocuită de oferte cu valabilitate de 24 de ore sau 15 zile, ce aduc clienților mai mult control și flexibilitate în gestionarea costurilor la prețuri mai accesibile.

Oferta cu valabilitate de 24 de ore este unul dintre beneficiile nou introduse, ce se activează automat la ieșirea în afara SEE, atunci când clientul folosește prima dată serviciul de voce sau de date. Astfel, la prima sesiune de internet în roaming în afara SEE, se va activa automat un pachet cu până la 2GB și prețuri începând de la 4€. Similar, la primul apel primit sau efectuat sau la primul SMS trimis, se activează automat un pachet cu 10 minute sau SMS-uri incluse și cu prețuri începând de la 2€.

Pentru utilizatorii care petrec mai multe zile în țările din afara SEE și doresc să beneficieze de resurse suplimentare pentru o perioadă mai lungă, Orange oferă opțiuni valabile pentru 15 zile. Acestea includ până la 10GB de trafic internet și minute/SMS la prețuri începând de la 20€, tarife semnificativ mai avantajoase față de opțiunile anterioare.

De exemplu, pentru clienții care călătoresc în Turcia sau în Emiratele Arabe Unite, un pachet de 2GB (2048MB) de trafic internet costă acum 4€, iar un pachet cu 10 minute/SMS către România costă 2€. De asemenea, în Japonia, acum un pachet de 2GB (2048MB) de trafic internet este 10€, iar un pachet cu 10 minute de apel către România costă 4€.

Printre cele mai populare destinații vizitate de clienții Orange, în afara SEE, se află Turcia, Republica Moldova, Marea Britanie sau Thailanda. Pentru aceștia, dar și pentru ceilalți clienți care aleg destinații exotice oferirea unor tarife de roaming mai accesibile este doar una dintre măsurile pe care Orange le implementează în linie cu valorile noii promisiuni de brand “Orange e aici”. Astfel, Orange urmărește să fie mereu alături de clienți în fiecare pas al călătoriei lor digitale, să le ofere cea mai bună experiență de rețea și servicii simplificate adaptate nevoilor lor, dar și prețuri mai accesibile ca până acum.

Tags:

You Might also Like

Leave a Comment