Obstacole și provocări în implementarea proiectelor Smart City & Communities
Share
Share the post "Obstacole și provocări în implementarea proiectelor Smart City & Communities"
Tehnologic vorbind, proiectele de SCC (Smart City & Communities) nu au fost niciodată simple, complexitatea venind din cel puțin două direcții diferite.
Nevoia de integrare tehnologică în orice moment de timp: de la senzori până la aplicații sunt multe domenii diverse ce trebuie aduse împreună pentru un proiect funcțional de SCC. Aici rolul infrastructurii de date este crucial, ea făcând nu doar conexiunea ci și transformările datelor necesare pentru utilizarea lor de către aplicații, fie că vorbim de procesare stream sau batch. Este esențial pentru o infrastructură inteligentă să poată să proceseze date cât mai eficient, de multe ori chiar la locul unde au fost colectate (Edge Computing), să le transporte în siguranță și să le pună la dispoziția tuturor aplicațiilor de business care au nevoie de ele (platforma IoT).
Nevoia de integrare temporală pentru orice tehnologie: proiectele de SCC trebuie să aibe continuitate și o viată mult mai lungă decât cele din alte domenii, fie și doar pentru faptul că servesc unor servicii publice cu un număr foarte mare de utilizatori mai mult sau mai puțin expliciți. Extinderea și reînnoirea tehnologiei vechi trebuie să se poată face transparent, fără alterări ale serviciului oferit și fără degradarea SLA-ului existent, sub controlul complet al utilizatorului, fără nici o piedică din partea funizorilor de tehnologie.
Pentru a răspunde acestor provocări, Allied Telesis urmărește două din principiile sale de bază:
– utilizarea de tehnologii deschise și standardizate, integrate într-o singură infrastructură inteligentă, ce permite utilizatorului final un control total asupra felului în care modulele hardware și software se interconectează între ele și a modului în care datele sunt prelucrate la nivelul infrastructurii, acum și oricând în viitor
– capacitatea de a deschide și menține parteneriate pe termen lung atât cu alți producători de tehnologie cu care dezvoltă soluții în comun, cât și cu integratori de sistem către care transferă constant cunoștințe și deprinderi.
„A fost foarte vizibil la ediția de anul acesta a expoziției de Smart City de la Barcelona că doar consorțiile formate din mai mulți producători de tehnologie, însoțite de integratori competenți pot susține proiecte de succes pe termen lung. Am văzut standuri comune ale firmelor de tehnologie, de la start-up-uri la giganți, oferind soluții combinate pentru nevoi foarte bine specificate. Am văzut de asemeni grupuri de firme asociate cu autorități locale rezolvând problemele specifice zonei, fie că discutăm de Bavaria, Chile sau Emiratele Arabe”, declară Călin Poenaru, Country Manager Allied Telesis Romania.
Durata mare de timp între momentul proiectării și momentul implementării, combinată cu durata mare a implementării, este un alt obstacol major. Uneori trec câțiva ani între cele două evenimente și solutiile tehnologice și condițiile economice s-au schimbat. Acest factor pune o presiune majoră în special pe integratorii sistemelor care trebuie să navigheze printr-un hățis de reglementări pentru a putea livra un sistem funcțional, actualizat, lucrând cu specificații vechi, cu bugete depășite și cu reglementări legale uneori neclare. În acest context, complexitatea deja menționată generează obstacole suplimentare care țin de compatibilitate și de funcționalități. Allied Telesis lucrează foarte aproape de partenerii săi contribuind direct la actualizarea design-ului, la menținerea competitivității soluțiilor sau chiar la implementarea unor functionalități foarte avansate, cerute de platforma de IoT.
În plus, noua direcție a Allied Telesis de dezvoltare de seturi de schițe modulare pentru soluțiile cele mai frecvente combinată cu dezvoltarea de servicii profesionale dedicate partenerilor contribuie și ele la scurtarea timpului de implementare, mai ales în cazul proiectelor ce presupun instalări mari în outdoor. La expoziția de la Barcelona a fost vizibilă tendința de prezentare a soluțiilor asociate cu un use-case bine precizat subliniind eforturile dezvoltatorilor de tehnologie pentru asigurarea unei implementări rapide.
Îmbunătățiri pentru confortul locuitorilor
Principala îmbunătățire este adusă pentru cetățenii orașelor, principalii beneficiari ai investițiilor în tehnologie, este noua capacitate a administrațiilor de a lua decizii bazate pe date și informații reale, colectate la nivelul comunității lor. Asta face ca serviciile implementate în alte orașe să continue să servească drept model, dar detaliile specifice să fie ale orașului (nu toate orașele au exact aceleași nevoi chiar dacă acestea se pot grupa în clase generice – trafic, poluare, deșeuri, etc). Datele colectate și interpretate local fac ca deciziile bazate pe ele să fie mai corecte și mai eficiente economic. De asemenea ajută la ierarhizarea priorităților administrațiilor ceea ce permite maximizarea impactului pe care îl are cheltuirea unui buget, indiferent de mărimea acestuia.
Din perspectiva de producător de tehnologie, Allied Telesis este adeptul principiului “think big, start small“. Asta înseamnă că modelele sale de design pentru soluțiile de infrastructură pentru Smart City permit o creștere graduală în timp, atât în ceea ce privește numărul și tipul de servicii, cât și aria de acoperire a acestora. Platforma de IoT ce face parte integrantă din blocul de infrastructură asigură o integrare orizontală a datelor între diversele servicii, spărgând silozurile ce se crează, uneori involuntar, în jurul fiecărui serviciu. Datele sunt colectate din orice sursă și puse la dispozitia oricărei aplicații, permițând procesarea lor combinată (date specifice serviciului împreună cu date de la alt serviciu – de exemplu date de trafic și date de poluare fonică) pentru un maxim de eficiență.
La Barcelona SCC au fost prezente multe aplicații de suport al deciziilor (Decission Support Systems) administrațiilor municipale care se bazează pe capacitatea aplicațiilor de a primi și interpreta date cât mai diverse, care, la rândul lor, se bazează pe capacitatea infrastructurii de a oferi aceste date într-un mod cât mai potrivit prelucrării imediate, în formatul potrivit și cu metadatele necesare deja asociate, model aliniat foarte bine cu modul de gândire al Allied Telesis.
Grad de scalabilitate
Scalabilitatea este o caracteristică esențială a proiectelor de SCC. Nimeni și nicăieri nu poate implementa un singur proiect care să acopere toate nevoile peste toate zonele orașului. De cele mai multe ori și asta are sens nu doar economic, dar și din perspectiva capacități de gestionare a implementării, se pornește cu un serviciu ce acoperă doar o zonă limitată din aria metropolitană.
De aceea este importantă capacitatea soluțiilor oferite de a crește în timp pe două direcții:
– orizontal: înseamnă capacitatea de a adăuga sistemului orice tip de senzori specifici unor anumite măsurători și de a integra citirile acestora într-un singur data repository la un loc cu cele deja existente,
– vertical: înseamnă capacitatea de a adăuga orice număr de senzori de un anume tip pentru a permite acoperirea succesivă a unei arii din ce în ce mai largi.
Deși acest lucru pare trivial, infrastructura trebuie să permită aceste adaptări fără întreruperea funcționării, scalând capacitățile de transport (de ex. de la 1 GE la 10 sau 100 GE) sau capacitatea de procesare de la sisteme stand-alone la clustere. Fără un design care să permită nativ aceste creșteri (ex. creșterea de la 1G la 10G prin activarea unei licențe soft, sau creșterea capacității de colectare a datelor prin activarea unui mecanism de clustering) scalabilitatea este un desiderat greu de îndeplinit, mai ales în situațiile în care schimbarea totală a soluției este singura modalitate de depășire a pragurilor. Din păcate acest lucru se vede în practică, atunci când tot ce contează este doar prețul de achiziție, ignorând costurile de exploatare și creștere pe durata mai multor ani.
Mai mult, e nevoie de tehnologii deschise pentru a evita un “vendor lock-in” și a păstra această capabilitate nealterată pe durata mai multor ani de funcționare a proiectelor.
Servicii oferite cetăţenilor și mediului de afaceri din oraș
În crearea și operarea serviciilor metropolitane inteligente, Allied Telesis are rolul de producător de tehnologie, care oferă infrastructura inteligentă ce permite dezvoltarea și conectarea oricărei aplicații de business. Datele sunt colectate de la orice tip și orice număr de senzori, sunt prelucrate, stocate și oferite către orice aplicație de proces în așa fel încât ele să poată să servească imediat scopului pentru care au fost adunate. Securitatea și managementul infrastructurii sunt elemente încorporate nativ acesteia pentru a asigura siguranța și credibilitatea datelor procesate.
Am văzut până acum implementate de partenerii noștri aplicații de monitorizare si gestiune de trafic, de monitorizare de mediu, de securitate publică, sau chiar de mobilitate urbană. Toate acestea utilizează date colectate și oferite de infrastructura inteligentă spre procesare aplicațiilor specifice, chiar dacă datele sunt culese în cadrul descris de o altă aplicație sau serviciu (de ex. adăugarea de date locale meteo la aplicația de management a traficului).
Caracteristic pentru toate aplicațiile de business este faptul că ele presupun apriori că infrastructura oferă toate datele de care ele au nevoie într-un singul loc, la momentul potrivit, în formatul potrivit și disponibile prin metoda potrivită. Acest lucru este de cele mai multe ori neadevărat. Este nevoie de multă inteligență încorporată la nivelul infrastructurii pentru ca toate aceste cerințe să poată fi îndeplinite și rețeaua sa poata fi in mod realist reprezentată de un singur element constructiv, figurat ca un norișor. Lipsa capabilităților infrastructurii de date de a răspunde la aceste cerințe nu face decât să adauge complexitate, să facă necesară dezvoltarea de module ad-hoc, greu de utilizat în alte constante sau contexte. Existența unui design unitar și modular, bazat pe standarde deschise, permite Allied Telesis să îndeplinească toate nevoile cerute de aplicațiile moderne de business în ceea ce privește capacitatea de a oferi date sigure și credibile, pregătite pentru procesarea imediată.