New Advanced Smart Prisma Med by Schneider Electric – soluția de tablouri pentru infrastructura electrică sigură în domeniul medical
Share
Share the post "New Advanced Smart Prisma Med by Schneider Electric – soluția de tablouri pentru infrastructura electrică sigură în domeniul medical"
Schneider Electric prezintă New Advanced Smart Prisma Med – soluția inovatoare pentru tablourile IT din sistemul medical, cu un cumul de performanțe tehnice și capacități care asigură reducerea riscurilor de natură electrică. Acest produs este conceput pentru a revoluționa unitățile de asistență medicală, oferind niveluri noi de siguranță, eficiență și fiabilitate.
New Advanced Smart Prisma Med este o soluție complexă, care abordează provocările specifice cu care se confruntă organizațiile medicale în prezent. Cu tehnologie avansată și caracteristici inteligente, aceasta permite instituțiilor medicale să își optimizeze operațiunile, să îmbunătățească îngrijirea pacienților și să obțină un nivel mai mare de sustenabilitate.
Schneider Electric a dezvoltat această soluție pentru tablourile electrice aferente amplasamentelor medicale grupa 2: săli de operație și saloane de terapie intensivă, cu scopul creșterii siguranței și a reducerii riscurilor de natură electrică.
Caracteristici cheie și beneficii ale New Advanced Smart Prisma Med:
- Conectivitate îmbunătățită: New Advanced Smart Prisma Med se integrează perfect în infrastructura electrică spitalicească, permițând accesul la date în timp real și comunicarea eficientă. Această conexiune îi ajută pe profesioniștii din domeniul sănătății să ia decizii informate și să sporească eficiența operațională generală.
- Aplicabilitate extinsă: Soluția poate fi instalată cu ușurință în orice tip de spital, vechi sau nou, asigurând aducerea infrastructurii electrice din aceste spații la conformitate cu legislația în vigoare.
- Monitorizare și management inteligent: Folosind senzori și interfețe de comunicație de ultimă generație, New Advanced Smart Prisma Med oferă capabilități de monitorizare și întreținere predictivă în timp real. Analizează continuu rezistența de izolație, temperatura și toți parametri de calitate ai aerului din incinta tabloului, alertează personalul medical despre probleme potențiale de natură electrică și oferă informații utile pentru a crește siguranța în funcționare și a reduce timpul de nefuncționare.
- Eficiență operațională și sustenabilitate: Soluția este concepută pentru a crește eficiența operațională a personalului de întreținere; aparatajul care o compune respectă întru totul cerințele de sustenabilitate, fiind realizate din materiale care respectă reglementările stricte de mediu. Acest fapt permite instituțiilor medicale, să-și optimizeze costurile operaționale și să crească durata de funcționare optimă a instalațiilor electrice cât mai mult timp.
- Creșterea siguranței pacienților și personalului medical: Este, poate, cel mai important beneficiu al soluției. Prin includerea în tablou a Heat Tag – senzor de temperatură și de analiză a calității aerului – se reduce riscul de incendiu și/ sau de nefuncționalitate a tablourilor electrice prin monitorizarea atmosferei în interiorul tabloului, cu declanșarea unor alarme setate, în cazul în care sunt depășite anumite praguri prestabilite, referitoare la temperatura și calitatea aerului.
- Semnalizarea digitală intuitivă a defectelor de natură electrică, permite alertarea personalului nespecializat și oferă informații prețioase despre ceea ce este de făcut în cazul diferitelor tipuri de defecte – această modalitate înlocuiește semnalele clasice sub forma unor leduri luminoase, a căror semnificație se uită cu ușurință.
În plus, reducerea riscurilor de defectare este susținută de utilizarea unor game de aparataj cu fiabilitate dovedită în timp și a TransferPacT (Automatic Transfer Switch) – gamă lansată recent – cu beneficii în ceea ce privește creșterea continuității în serviciu si a disponibilității spațiilor.
„Siguranța paciențior și a personalului medical în spitale constituie o preocupare continuă a tuturor celor care sunt implicați în proiectarea, construcția și operarea acestor clădiri, în care activitatea este fundamental susținută de fiabilitatea și de corecta funcționare a instalațiilor. Defectele de natură electrică, întreruperile neplanificate în alimentarea cu energie electrică, incendiile, socurile electrice, toate acestea reprezintă riscuri reale care pun la grea încercare desfășurarea activității în spitale”, spune Mihaela Gușă, Healthcare Segment Manager. „New Advanced Smart Prisma Med este soluția concepută pentru a le reduce până la eliminare, ajutând astfel profesioniștii din domeniu să se concentreze asupra calității actului medical, fără grija funcționării echipamentelor de care acesta depinde.”
Până în prezent, Schneider Electric România a implementat deja soluția New Advanced Smart Prisma Med la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii Marie Sklodowska Curie, Spitalul Județean Oradea, Spitalul Județean Tulcea și Spitalul Județean Slobozia. Tablotierii care au asamblat deja aceasta soluție sunt Electroalfa Botoșani, Proenerg Oradea și Total Electric.