LOADING

Type to search

STIRI TECH & TRENDING

Alegerile din Germania de pe 23 februarie 2025 vor fi observate folosind Vote Monitor, aplicație dezvoltată de Code for Romania în 2016

Share

Vote Monitor este prima aplicație de monitorizare a alegerilor din România și una dintre puținele folosite în întreaga lume. Aceasta oferă în timp real o mai bună înțelegere a evoluției desfășurării alegerilor și a fost folosită de către observatorii independenți pentru observarea tuturor alegerilor din România din 2016 încoace. Începând din 2023, odată cu extinderea organizației Code for Romania la nivel internațional, Vote Monitor a fost folosită și în afara României, sprijinind organizațiile neguvernamentale din Polonia, Georgia, Bulgaria, Moldova, Serbia și Kosovo să monitorizeze alegerile.

Încă de acum 9 ani, Code for Romania și-a propus să transparentizeze alegerile și să ne apere votul: cea mai importantă misiune pentru ca o comunitate, o națiune să își poată controla propriul destin. Suntem mândri că o soluție creată în România apără alegerile din Germania,” a declarat Bogdan Ivănel, fondator Code for Romania.

Duminică, 23 februarie 2025, Vote Monitor va fi folosită pentru prima dată în Germania de către European Platform for Democratic Elections (EPDE). Înființată în 2012, EPDE este o rețea de organizații independente de observare a alegerilor, ce sprijină monitorizarea alegerilor de către experți electorali și observatori independenți și contribuie la contribuie la promovarea principiilor democratice în întreaga Europă.

Vote Monitor schimbă regulile jocului. Această soluție oferă o înțelegere mai clară, în timp real, a procesului electoral. Este încurajator să vedem cum tehnologia ne îmbunătățește capacitatea de a observa alegerile și de a proteja democrația”, a spus Lukasz Kondraciuk, Integrity and Technology Lead, European Platform for Democratic Elections (EPDE).

În ultimul an EPDE a folosit Vote Monitor în mai multe misiuni internaționale, în România, Georgia, Moldova și Kosovo, iar duminica aceasta, alături de Code for Romania, observă alegerile din Germania. Datele colectate cu Monitorizare Vot contribuie la o imagine cât mai exactă a alegerilor și o analiză a procesului electoral.

Tags: