LOADING

Type to search

AI. NEWS FEATURED STIRI TECH

HONOR lansează două noi funcții : AI Defocus Eye Protection și AI Deepfake Detection

Share

Brandul global de tehnologie HONOR a dezvăluit în cadrul discursului de la MWC Shanghai 2024, cele mai recente progrese AI centrate pe nevoile utilizatorilor: AI Defocus Eye Protection[1] și AI Deepfake Detection. În cadrul sesiunii keynote, brandul a reafirmat angajamentul față de AI-ul centrat pe om integrat în dispozitive, subliniind potențialul hardware-ului activat de AI de a sprijini utilizatorii prin servicii personalizate, protejând totodată confidențialitatea acestora.

„Inteligența artificială ne transformă viețile și impulsionează industria smartphone-urilor, însă majoritatea industriei s-a concentrat pe AI-ul bazat pe cloud, care reprezintă doar o parte a puzzle-ului. AI-ul pe dispozitiv, integrat în smartphone-uri care ne înțeleg mai bine decât orice alte dispozitive, are o poziție unică în a oferi servicii personalizate pentru noi și preferințele noastre”, – a declarat George Zhao, CEO al HONOR Device Co., Ltd. „La HONOR, suntem convinși că AI-ul pe dispozitiv are potențialul de a sprijini utilizatorii și de a le îmbunătății capacitățile în tot ceea ce fac. Invităm toți jucătorii din industrie să ni se alăture în explorarea potențialului neexploatat al AI-ului pe dispozitiv.”

Evoluția Tehnologiei de Protecție a Ochilor: De la Prevenire la Ameliorare

HONOR a prezentat cele mai recente inovații în tehnologia de protecție a ochilor prin lansarea AI Defocus Eye Protection la MWC Shanghai. Observând creșterea globală a cazurilor de miopie cauzată de utilizarea îndelungată a ecranelor, această tehnologie revoluționară utilizează inteligența artificială pentru a simula efectul ochelarilor de defocalizare direct pe ecranul dispozitivului inteligent.

HONOR a dus protecția ochilor la un nou nivel prin tehnologia AI Defocus Eye Protection, care s-a demonstrat că reduce miopia tranzitorie cu o medie de 13 grade după doar 25 de minute de citit, unii utilizatori înregistrând o reducere maximă de 75 de grade.

Combaterea Fraudei cu AI Deepfake Detection

Pentru a contracara riscurile asociate tehnologiei AI „deepfake” bazate pe cloud, HONOR a lansat AI Deepfake Detection. Această tehnologie avansată previne frauda și detectează conținutul manipulat digital prin analizarea detaliată a fiecărui cadru, precum contactul vizual, iluminarea, claritatea imaginii, pentru a identifica defecte imperceptibile ochiului uman.

În plus, sistemul AI Deepfake Detection a fost antrenat folosind un set vast de videoclipuri și imagini legate de deepfake-urile online, permițând AI-ului să efectueze identificarea, screening-ul și compararea în doar trei secunde. În cazul în care funcția detectează conținut sintetic sau manipulat, utilizatorul primește imediat o avertizare de risc, încurajându-l să evite interacțiunea cu potențiali fraudatori pentru a-și proteja siguranța.

Tags:

Leave a Comment