Xiaomi lansează în România noile serii Xiaomi Robot Vacuum S și Xiaomi Robot Vacuum X
Share
Share the post "Xiaomi lansează în România noile serii Xiaomi Robot Vacuum S și Xiaomi Robot Vacuum X"
Xiaomi anunță disponibilitatea seriilor Xiaomi Robot Vacuum S și Xiaomi Robot Vacuum X în România. Noile aspiratoare robot vor intra în oferta partenerilor locali mi-home.ro, Flanco și eMAG, pe parcursul lunii mai.
Noile aspiratoare robot din seria Robot Vacuum S sunt destinate utilizatorilor care își doresc sisteme avansate de navigație, perfect adaptate locuințelor și spațiilor de birouri, care asigură curățarea profundă a suprafețelor. Pentru cei care sunt în căutarea unor produse și mai puternice și avansate, seria Robot Vacuum X este alegerea ideală. Datorită stației de colectare automate care păstrează dispozitivele curate și operaționale, singura preocupare a utilizatorilor va fi aceea de a apăsa butonul de activare.
Spre exemplu, Xiaomi Robot Vacuum X10 are o stație de colectare automată care stochează conținutul aspiratorului robot pe parcursul a până la 60 de cicluri de curățare, înainte de a fi necesară golirea. În plus, noul dispozitiv Xiaomi are o putere de până la 4.000 Pa, un braț rotativ pentru resturi și un mop, care vor asigura suprafețe imaculate.
Noul Xiaomi Robot Vacuum X10 are sistem de navigație specializat LDS și își optimizează rutele de curățare, deplasându-se în siguranță și eficient în locuințele în care este folosit. Datorită bateriei de 5.200 mAh poate funcționa la un singur ciclu de curățare consistent timp de trei ore, înainte de a reveni la baza de încărcare automată.
Pentru cei care își doresc un dispozitiv diferit, Xiaomi a lansat și noul Robot Vacuum S10+, un aspirator robot cu o schemă de control simplă și un sistem de navigație avansat. Datorită sistemului dual-line laser 3D de evitare a obstacolelor, acesta curăță suprafețele fără a se lovi de obiectele din calea sa. Xiaomi Robot Vacuum S10+ are și un sistem de detectare a covoarelor cu ajutorul căruia evită umezirea în exces a acestora.
Xiaomi Robot Vacuum S10 este un model mai accesibil, destinat celor care își doresc o soluție simplă și elegantă pentru curățenia de zi cu zi. Cu puteri de până la 4.000 Pa, o baterie masivă și sistem de navigație LDS, noul aspirator robot va fi mereu la dispoziția utilizatorilor, care au mai multe opțiuni de curățare prin intermediul aplicației Xiaomi Home.
Lista completă a noilor aspiratoare robot lansate de Xiaomi în România este alcătuită din modelele de mai jos, la următoarele prețuri recomandate de vânzare:
- Xiaomi Robot Vacuum X10+, la prețul recomandat de vânzare de 4.499 lei.
- Xiaomi Robot Vacuum X10, la prețul recomandat de vânzare de 2.499 lei.
- Xiaomi Robot Vacuum S10+, la prețul recomandat de vânzare de 2.349 lei.
- Xiaomi Robot Vacuum S10, la prețul recomandat de vânzare de 1.499 lei.
- Xiaomi Robot Vacuum E10, la prețul recomandat de vânzare de 999 lei.