LOADING

Type to search

ENTERTAINMENT

Sonos prezintă Move 2

Share

Sonos (Nasdaq: SONO) lansează astăzi Move 2, noua generație a boxei populare Move, care oferă un sunet stereo extins și o autonomie de până la 24 de ore, într-un design ultra-durabil și rezistent la apă, perfect pentru orice petrecere. Cu o serie de inovații în materie de sunet și îmbunătățiri ale designului său sustenabil, Move 2 este produsul portabil cel mai prietenos cu mediul care a fost realizat până acum de companie și primul care aduce sunetul stereo în aer liber – ideal pentru cine în aer liber cu familia, seri de vară petrecute cu cei dragi în jurul focurilor de tabără, dar și pentru petreceri la piscină, alături de prieteni. Move 2 va fi disponibilă la nivel global începând cu 20 septembrie 2023, la un preț de aproximativ 2.499 de lei, și – în exclusivitate în România în magazinul Sonos din incinta AudioMonkey – Move 2 va putea fi achiziționată și în varianta de culoare Olive.  

„Încă de la lansarea ce a avut loc în 2019, Move continuă să fie cea mai bine vândută boxă din categoria sa datorită designului, versatilității și sunetului puternic”, a declarat Patrick Spence, CEO Sonos. „Ne străduim să conturăm experiențe de audiție care să inspire conexiuni mai profunde, indiferent cu cine suntem sau unde ne aflăm. Move 2 promovează angajamentul nostru față de experiențele de audiție imersive prin integrarea sunetului stereo în cel mai popular produs portabil al nostru, având aceeași acustică de ultimă generație și aceleași design inovator pe care le-am prezentat în premieră, odată cu lansarea familiei Era.” 

O boxă portabilă premium puternică, ce uimește prin capabilitățile sale  

Move 2 dispune de îmbunătățiri atât la interior, cât și la exterior, pentru a include hardware și software complet noi, alături de o acustică de ultimă generație, asigurând sunet stereo pe o arie extinsă și bass profund, indiferent de locul în care este redat conținutul.  

  • Sunet puternic, acum stereo: Move 2 dispune de o arhitectură acustică complet revizuită, inclusiv difuzoare duble, care oferă un sunet stereo pe o arie extinsă și voci redate clar, permițându-le utilizatorilor să experimenteze emoția similară cu cea din timpul unui concert live. În plus, woofer-ul ajustat cu precizie produce bass profund și dinamic – chiar și atunci când conținutul este redat în aer liber. 
  • Un sistem personalizat: Conectivitatea atât prin Bluetooth, cât și prin Wi-Fi permite o flexibilitate sporită – utilizatorii pot reda conținut prin intermediul funcției Bluetooth pe o pereche stereo de boxe Move 2 atunci când sunt conectați la Wi-Fi sau pot asocia Move 2 cu restul sistemului Sonos pentru cele mai tari petreceri.   
  • Autonomie mai mare: Move 2 oferă până la 24 de ore de autonomie a bateriei – dublu față de durata de redare a modelului original Move – cu un port USB-C care poate încărca telefonul sau aparatele electronice din mers, ceea ce face ca boxa portabilă să fie partenerul perfect pentru călătoriile de weekend sau ieșirile în aer liber.   
  • Proiectată în mod sustenabil, pentru a rezista oricărei aventuri: Move 2 reduce consumul de energie în stare Idle cu peste 40%, încorporează materiale plastice reciclate și utilizează o baterie detașabilă care poate fi înlocuită pentru a prelungi durata de viață a produsului – toate acestea într-un ambalaj realizat în mod responsabil, ce utilizează materiale provenite din surse durabile, fără plastic pur, ce poate fi reciclat în centrele specializate.  
  • Sunet versatil oriunde și oricând: Cu designul său ultra-durabil și certificare IP56, boxa portabilă Move 2 este construită pentru a rezista la căderi accidentale, stropiri, ploaie, murdărie și soare. Datorită ajustării automate Trueplay, Move 2 optimizează continuu sunetul în funcție de mediul înconjurător, astfel încât utilizatorii să poată beneficia întotdeauna de cea mai bună experiență de audiție, indiferent locul în care aceștia se află.  
  • Design și comenzi avansate: Move 2 este disponibilă într-o variantă de culoare Olive pentru a completa estetica neutră atât în interior, cât și în exterior, precum și în variantele de culoare Alb și Negru care se potrivesc perfect cu alte produse Sonos. Move 2 dispune de aceeași nouă interfață de utilizare intuitivă ca și produsele Era lansate recent, inclusiv un slider capacitiv de volum pentru un control simplu, însă utilizatorii pot folosi și aplicațiile Sonos, Apple AirPlay2 și Bluetooth® pentru a reda conținutul preferat, a pune pauză, a verifica nivelul bateriei și multe altele. 
  • Conectare rapidă la conținutul preferat: Utilizatorii pot reda conținut audio utilizând conectivitatea Wi-Fi sau Bluetooth și pot debloca noi posibilități de ascultare prin conectarea pick-up-ului, a computerului sau a altei surse audio cu ajutorul adaptorului Sonos Line-In.   
    Move 2 în varianta de culoare Olive este disponibilă în România exclusiv în magazinul Sonos din incinta AudioMonkey.  
Tags:

Leave a Comment