Samsung – Maintenance Mode, o nouă setare care permite protejarea informațiilor personale
Share
Share the post "Samsung – Maintenance Mode, o nouă setare care permite protejarea informațiilor personale"
Samsung a lansat Maintenance Mode, o nouă setare de confidențialitate pentru anumite dispozitivele Samsung Galaxy, în urma unui program pilot de succes derulat în Coreea și lansat inițial în China. Maintenance Mode oferă mai multă siguranță utilizatorilor și permite acestora să blocheze accesul la informații personale, cum ar fi fotografii, mesajele sau contacte.
Maintenance Mode este o modalitate de a crea un cont de utilizator separat atunci când un utilizator își duce, de exemplu, dispozitivul la reparat, astfel încât să poată fi operate funcțiile de bază, fără a putea accesa informațiile private. Tot ce trebuie să facă utilizatorul este să selecteze Maintenance Mode în meniul „Battery and device care” din „Settings” și să repornească smartphone-ul. De îndată ce este repornit, accesul la toate informațiile personale, inclusiv fotografiile, documentele și mesajele lor vor fi restricționate.
Odată ce Maintenance Mode este activat, persoana căreia i-a fost încredințat dispozitivul nu va putea recupera nici aplicațiile instalate de utilizator. Datele, conturile generate sau aplicațiile descărcate de pe Galaxy Store la utilizarea Maintenance Mode sunt șterse automat de îndată ce posesorul dispozitivului dezactivează noua caracteristică.
Dispozitivele Samsung Galaxy sunt protejate în plus de Knox, platforma de securitate Samsung care asigură protecție multistratificată. Prin colaborarea deschisă cu parteneri de încredere din industrie, orice potențiale amenințări pot fi descoperite și neutralizate mai rapid. Securitate hardware și software este integrată la nivelul întregului dispozitivului, de la cipurile din interior, până la aplicațiile pe care utilizatorii le descarcă, pentru protecție în timp real, 24/7. Dispozitivele Samsung Galaxy oferă utilizatorului mai mult controlul și transparența în termeni de securitate, cu funcții precum Security and Privacy Dashboard și Permission Manager, prin intermediul cărora aceștia pot vedea cu ușurință ce se întâmplă cu datele lor.
Samsung depunde eforturi constant pentru a identifica noi metode de siguranță pentru utilizatori. În 2021, Samsung a introdus Knox Vault, care izolează cele mai importante informații de restul dispozitivului. În luna octombrie, compania a prezentat Knox Matrix, viziunea sa pentru următorul nivel de securitate pe mai multe dispozitive. Inovând continuu pentru a oferi cele mai sigure și private experiențe, Samsung își propune să fie fruntaș în domeniul securității mobile.
Maintenance Mode a fost testat cu succes pe seria Galaxy S21 în Coreea, în iulie și apoi lansat în China în septembrie 2022. Maintenance Mode s-a lansat la nivel global la sfârșitul lunii octombrie, urmând să fie disponibil în următoarele luni și pe ale modele cu One UI 5, iar pe parcursul anului 2023 și pe alte dispozitive Galaxy.