LOADING

Type to search

STIRI TECH

Kaspersky lansează un nou training online în domeniul securității cibernetice pentru experții în „Mobile Malware Reverse Engineering”

Share

Cursul „Mobile Malware Reverse Engineering”, dezvoltat de experții Kaspersky, ajută la îmbunătățirea capacității oricărei echipe de securitate de a contracara diverse amenințări cibernetice pentru business-uri, cauzate de smartphone-uri. Noul program de învățare ajută la dezvoltarea unor abilități precum instrumentarea dinamică Android și ingineria inversă a binarelor native Ghidra. De asemenea, acoperă caracteristicile avansate ale analizei statice și explică cum trebuie să fie analizate programele malware mobile pentru Android și iOS. Acest lucru este relevant pentru specialiștii care doresc să-și aprofundeze abilitățile în cursa împotriva amenințărilor mobile în sectorul guvernamental, companii și laboratoare de securitate IT și echipe SOC ale companiilor mari.

Menținerea sistemelor intacte a devenit o provocare din ce în ce mai mare pentru echipele corporative de securitate IT și SOC, deoarece aproape toată lumea deține un smartphone prin intermediul căruia combină viața privată cu cea profesională. Acest fapt permite infractorilor cibernetici și actorilor APT sofisticați să folosească malware mobil în atacurile cibernetice împotriva organizațiilor, astfel încât capacitatea de a contracara aceste atacuri este crucială pentru echipele de securitate corporative.

„Mobile Malware Reverse Engineering” este noul curs din portofoliul Kaspersky Expert Training. Cursul include analizarea unor mostre de malware remarcabile și unice, cum ar fi MagicKarakurt, LightSpy și framework-ul DuKong.

În cadrul cursului, participanții vor studia diferiți indicatori (permisiuni, șiruri de caractere, semnătură, fișiere de resurse) și vor învăța cum să analizeze bibliotecile native și malware-ul mobil pentru Android și iOS.

Videoclipurile bine structurate și seminariile virtuale practice asigură o învățare eficientă, în timp ce formatul on-demand este potrivit pentru a studia în propriul ritm. Toate materialele de training, precum și cele 100 de ore de laborator virtual vor fi disponibile pentru studenți timp de șase luni.

 

Tags:

You Might also Like