LOADING

Type to search

TECH&TRENDING

Energie regenerabilă – o reorientare ireversibilă a companiilor către sustenabilitate și eficiență energetică

Share

Investițiile în sistemele de panouri fotovoltaice rămân în continuare o prioritate pentru companiile din România. Interesul crescut pentru asigurarea propriei surse de energie electrică, cu accent pe durabilitate și reducerea impactului asupra mediului, determină companiile să investească în centrale fotovoltaice, utilizând resurse proprii sau fonduri nerambursabile. Allview Industry-IMM, divizia companiei Visual Fan specializată în dezvoltarea și implementarea sistemelor fotovoltaice pentru mediul industrial și de afaceri, anunță finalizarea unui nou proiect fotovoltaic. Centrala fotovoltaică a fost implementată la Amberger Werkzeugbau Cluj SRL, în Cluj-Napoca.

Proiectul a beneficiat de experiența și competența diviziei Allview Industry-IMM, oferind clientului consultanță specializată, proiectare, execuție și întreținere. Colaborarea eficientă dintre echipa Allview și cea a beneficiarului a asigurat implementarea optimă a proiectului în numai o lună și jumătate de la semnarea contractului.

“În fața provocărilor legate de schimbările climatice și a necesității de a dezvolta surse de energie sustenabilă pentru a crește reziliența și a asigura independența energetică, suntem dedicați să oferim soluții inovatoare și durabile clienților noștri și să contribuim la viitorul energiei regenerabile. Cei peste 20 de megawați (MW), din proiectele finalizate și în curs de desfășurare, reprezintă un pas semnificativ în direcția atingerii obiectivelor de sustenabilitate stabilite. Acestea vor genera aproximativ 500 de gigawați (GW) de energie în următoarele două decenii, având un impact pozitiv asupra mediului și contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.”, a declarat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan S.A.

Centrala fotovoltaică de la Amberger Werkzeugbau Cluj, cu o capacitate de 345 kW, include 606 panouri fotovoltaice Tier 1 de 575W și două invertoare Growatt de 125 kW fiecare. Pe parcursul următoarelor două decenii, se estimează că acest sistem va produce aproximativ 7.800 MWh, aducând economii estimate la 1.200.000 euro și reducând amprenta de carbon cu aproximativ 3.700 de tone de CO2.

Cu o experiență de peste 21 de ani în domeniul tehnologiei, Visual Fan S.A. furnizează soluții fotovoltaice integrate, adaptate necesităților variate ale clienților în ceea ce privește optimizarea costurilor energetice, fie că este vorba de proiecte rezidențiale, industriale sau de parcuri fotovoltaice. Aceasta oferă o gamă variată de opțiuni de montaj, fie pe acoperișuri, fie direct pe sol, beneficiind de cele mai noi tehnologii din industrie pentru sistemele de fixare. Aceste soluții includ sisteme avansate de urmărire a soarelui sau variante care nu implică perforarea suprafețelor. Compania continuă să se dezvolte în domeniul soluțiilor fotovoltaice industriale, încurajând proprietarii de afaceri să adopte tehnologii regenerabile pentru a-și îmbunătăți eficiența și sustenabilitatea operațiunilor. Investițiile în cercetarea și dezvoltarea produselor reprezintă o prioritate pentru a garanta durabilitate și stabilitate în producția de energie electrică.

Tags:

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *