Devhd și exccon AG implementează Workplace Service Delivery pentru un lider european din industria serviciilor financiare, cu peste 40.000 de angajați
Share
Share the post "Devhd și exccon AG implementează Workplace Service Delivery pentru un lider european din industria serviciilor financiare, cu peste 40.000 de angajați"
Devhd, prima companie din România specializată pe platforma ServiceNow, și exccon AG, firmă europeană de consultanță în servicii digitale, au implementat prima fază a soluției Workplace Service Delivery (WSD) pentru un client global din industria serviciilor financiare, cu peste 40.000 de angajați, distribuiți în mai multe locații.
O platformă unitară pentru operațiuni complexe de workplace
Deși clientul utiliza deja platforma ServiceNow pentru diverse procese IT și de business, zona operațiunilor de workplace și facility management era gestionată separat, prin e-mailuri, furnizori externi și fișiere Excel. Lipsa unei soluții unificate pentru aceste fluxuri – rezervări, vizite, servicii de facilități – genera procese manuale, date dispersate și vizibilitate redusă asupra operațiunilor din spațiile de lucru.
Mai mult, rezervările de săli de ședințe, solicitările de catering, managementul evenimentelor și managementul vizitatorilor erau gestionate de o soluție personalizată care ajunsese la sfârșitul ciclului său de viață tehnologic și necesita modernizare.
Prin intermediul portalului „Employee Center”, angajații pot accesa acum servicii de workplace dintr-o interfață unificată, conectată la procese standardizate și date corelate în timp real.
80% dintre cererile interne ale celor peste 40.000 de angajați sunt gestionate acum digital
Prima fază a soluției Workplace Service Delivery — dedicată Case Management — a fost implementată cu succes, atingând o rată de adopție de 80% pentru crearea de cereri prin Employee Center, încă din prima lună de la lansare. Acest rezultat a simplificat procesarea solicitărilor, a redus semnificativ sarcinile manuale și a oferit o vizibilitate completă asupra operațiunilor de workplace.
Echipa extinde în prezent soluția cu noi module, precum Visitor Management, Reservation Management, Indoor Mapping și Event Management, prevăzute pentru lansare în 2026.
Livrare realizată de o echipă comună exccon–Devhd
Implementarea a fost realizată de o echipă mixtă exccon AG–Devhd, care a acoperit toate rolurile esențiale pentru un astfel de proiect: arhitectură ServiceNow, consultanță de proces, configurare, dezvoltare, integrare și management de proiect. Colaborarea strânsă dintre specialiștii din România și Germania a permis o abordare unitară și o livrare eficientă, complet adaptată nevoilor clientului.
“Platforme integrate precum ServiceNow oferă vizibilitate și control asupra proceselor operaționale. Rolul Devhd este să transforme această complexitate într-un sistem simplu, măsurabil și scalabil. Prin proiectele noastre recente, am arătat cum automatizarea și integrarea corectǎ pot reduce timpii de reacție, pot elimina sarcinilor redundante și pot aduce o guvernanță reală asupra datelor”, a declarat Adrian Herdan, CEO Devhd.
Digitalizarea, o prioritate la nivel european
La nivel european, proiectele de acest tip se aliniază unei tendințe puternice de accelerare a digitalizării. Conform Eurostat – 74% dintre companiile din Uniunea Europeană au atins un nivel de bază de intensitate digitală, însă doar 8% utilizează tehnologii de inteligență artificială și doar o treime dintre IMM-uri derulează programe coerente de transformare digitală.
Aceste date confirmă necesitatea unei abordări strategice și a parteneriatelor specializate pentru a traduce digitalizarea în rezultate de business concrete. Devhd contribuie la acest proces prin proiecte care combină expertiza tehnică, consultanța în procese și integrarea datelor, sprijinind companiile în trecerea de la procese fragmentate la guvernanță digitală completă.

