LOADING

Type to search

FEATURED STIRI TECH

Bolt organizează primul eveniment dedicat inginerilor IT din România

Share

Bolt, aplicația de mobilitate, organizează la Bucureşti, pe 30 mai 2022, primul eveniment dedicat inginerilor IT şi programatorilor din România. Specialiştii Bolt vor să cunoască membrii comunităţii IT, să împărtăşească din experienţa lor şi să discute pe tema celor mai bune practici din industrie.

Bolt organizează întâlniri frecvente cu inginerii software în toate ţările în care compania are hub-uri de dezvoltare, iar evenimentul de la Bucureşti este acum al şaselea de acest tip. Până în prezent, întâlniri similare au avut loc în Estonia şi Polonia. Detaliile, locul de desfăşurare, agenda evenimentului şi formularul de înregistrare sunt disponibile aici.

În timpul evenimentului vor avea loc prezentări susţinute de câţiva dintre cei mai buni ingineri software din echipa Bolt. Printre aceştia se numără:

  • Vlad Dascălu, Engineering Manager în echipa Delivery Courier, care va vorbi pe tema Cum să anticipezi viitorul (când va ajunge comanda de mâncare la uşa ta). Vlad va detalia modul în care aplicaţia Bolt Food a reuşit să câştige încrederea clienţilor prin capacitatea de a estima cu acurateţe durata unei comenzi în desfăşurare.
  • Andrei Ilie, Engineering Manager în echipa Geo Data Science, va susţine o prezentare cu numele Machine Learning pentru hărţile de orientare. Andrei va explica modul în care Bolt şi-a construit hărţile şi cum continuă să le îmbunătăţească prin metode de machine learning.
  • Radu Vasiliu, Engineering Manager în echipa Identity & Trust, vorbeşte despre Verificarea Identităţii, unde va oferi detalii referitoare la platforma Identity Verification a Bolt.

Bolt urmăreşte să-şi extindă echipa de la Bucureşti cu încă 100 de ingineri software, pe diferite niveluri de senioritate. Compania are un proces riguros de evaluare şi angajare, care urmăreşte să aleagă cei mai buni specialişti în domeniu. În timpul interviului sunt organizate sesiuni de live coding, pentru a testa capacitatea candidaţilor de a rezolva diferite sarcini. Experienţa poate fi un plus, însă printre calităţile pe care Bolt le caută se numără determinarea, inteligenţa şi integritatea. Pe lângă beneficiile monetare, viitori angajaţi au posibilitatea de a achiziţiona un pachet de acţiuni în companie, precum şi flexibilitate în alegerea orelor de lucru sau posibilitatea de a lucra atât remote, cât şi de la birou.

În ultima perioadă, Bolt a înregistrat o creştere accelerată, amplificată şi de noile finanţări primite. Cea mai recentă rundă de finanţare a adus companiei 628 milioane de euro, capital care va fi utilizat în a ajuta oraşele să pună mai mult accentul pe oameni şi mai puţin pe folosirea maşinilor personale.

Tags:

You Might also Like