LOADING

Type to search

FEATURED STIRI

Bitdefender: De Ziua Îndrăgostiților, patru din cinci emailuri spam pe tema iubirii sunt frauduloase

Share

Aproximativ 83% dintre emailurile spam cu tematica Valentine’s Day scanate de filtrele Bitdefender în perioada 22 ianuarie-8 februarie au fost marcate drept înșelătorii. Potrivit specialiștilor în securitate informatică, creșteri notabile ale ratei de spam au avut loc între 6 și 8 februarie. Mesajele frauduloase au fost trimise și către destinatari din România, într-o proporție de 4% din volumul global. 

Sărbătoarea iubirii oferă un prilej oportun pentru atacatorii cibernetici de a-i ademeni pe oameni să ofere informații personale sau să cumpere un cadou romantic pentru partenerul de viață. Din analizele efectuate, reiese că infractorii cibernetici continuă să refolosească înșelătorii din trecut, precum cele care promovau anumite tipuri de pastile pentru potență și tehnici „bazate pe studii științifice” „de către oameni de știință de la Harvard, Yale și Oxford” pentru a le condimenta viața romantică.  

Iată câteva dintre subiectele spam trimise de Ziua Îndrăgostiților în 2023: 

·        ursulețul din trandafiri este cadoul romantic perfect pentru ca persoana dragă să se simtă cu adevărat iubită 

·        reduceri de până la 93% la vânzările de Ziua Îndrăgostiților 

·        condimentează-ți viața cu o nouă poveste de dragoste 

·        15 sticle de vin pentru a sărbători Ziua Îndrăgostiților 

·        confirmare de primire a 100 de cadouri de Valentine`s Day 

·        femeie ucraineană aproape de tine, întâlnește-o de Valentine`s Day  

·        Domnilor, sunteți pregătiți pentru Ziua Îndrăgostiților? 

Cei care se află în căutarea dragostei au fost, de asemenea, printre țintele preferate de escroci. Majoritatea mesajelor înșelătoare de Ziua Îndrăgostiților s-au împărțit între e-mailurile tradiționale de phishing și schemele destinate întâlnirilor online. 

De exemplu, într-un caz au fost vizați bărbații singuri din Marea Britanie. Hackerii făceau publicitate unei platforme de întâlniri online care oferea șansa de a întâlni unele dintre „cele mai frumoase femei din lume”. 

Alte mostre analizate includ un sondaj fals care oferă participanților un aranjament floral în valoare de 100 de dolari, ursuleți și bijuterii. 

Pentru a nu cădea în capcana infractorilor cibernetici, asigurați-vă că respectați câteva reguli pentru a vă proteja banii și datele: 

·        Nu deschideți e-mailuri și nu accesați linkuri care promit oferte prea bune pentru a fi adevărate sau promoții de la comercianți pe care nu-i cunoașteți. 

·        Verificați întotdeauna vânzătorii, numele mărcilor sau ofertele online care nu vă sunt familiare înainte de a cumpăra cadouri sau accesorii și mese de Ziua Îndrăgostiților. 

·        Analizați domeniile asemănătoare, erori de ortografie și expeditori necunoscuți. 

·        Apelați în continuare la comercianții cunoscuți și folosiți site-urile web oficiale atunci când doriți să căutați cadouri. 

·        Fiți precauți față de persoanele noi pe care le întâlniți prin intermediul platformelor matrimoniale și nu împărtășiți niciodată date personale și nu accesați link-uri sau transferați bani. 

·        Nu accesați niciodată cererile de conectare de la persoane pe care nu le cunoașteți și care susțin că sunt în căutarea unei noi aventuri romantice.  

·        Utilizați o soluție de securitate pentru a vă apăra împotriva phishingului, a site-urilor web frauduloase și a programelor malware. 

Tags:

You Might also Like

Leave a Comment