Au început angajările pentru vară și sărbătorile de Paște
Share
Angajatorii se pregătesc pentru creșterea activității din sezonul cald, dar și pentru perioada sărbătorilor pascale și au început încă de pe acum recrutările, în ultimele 30 de zile fiind postate 25.000 de locuri de muncă. Dintre acestea, peste 3.500 aparțin companiilor din turism și HoReCa, al doilea cel mai activ domeniu în ceea ce privește angajările, după retail. Interesant este faptul că o treime din joburile postate pentru turism și HoReCa sunt pentru străinătate, angajatorii din afara țării căutând candidați români care să se relocheze, cel puțin până în toamnă. Cea mai mare nevoie de personal vine din partea companiilor din sectorul turistic din Grecia, care au avut, în ultima lună, peste 1.000 de poziții deschise pe platformă. La distanță semnificativă față de Grecia se plasează Germania, Italia, Finlanda, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe și Marea Britanie.
„Vorbim în special despre personal hotelier, atât cameriste, cât și bucătari, barmani sau ospătari, despre manipulanți de bagaje în aeroport sau despre însoțitori de bord, iar salariile oferite pleacă de la 800 de euro net și pot ajunge până la 2.500 – 3.000 de euro”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
Cele mai multe joburi postate în ultima lună aparțin angajatorilor din retail. Aceștia dețin în mod obișnuit, pe tot parcursul anului, primul loc când vine vorba despre volumele de angajări, însă în această perioadă a crescut numărul de poziții disponibile în condițiile în care încep pregătirile pentru campaniile și vârful de activitate asociate sărbătorilor de Paște. „Dacă în cazul turismului, vedem un număr foarte mare de joburi care sunt pentru străinătate, pentru retail, doar 1,4% sunt postate de angajatori din afara țării. Tot foarte mic este și procentul celor care scot în piață joburi remote. De fapt, 98% dintre pozițiile deschise în retail presupun prezența la sediu”, mai spune Bogdan Badea.
Cu 2.500 joburi disponibile, industria alimentară este al patrulea cel mai mare angajator din ultima lună și unul dintre domeniile care, anual, încep să crească numărul de poziții în apropierea sezonului cald. Și în acest caz, 98% dintre joburile disponibile presupun munca zilnică de la birou.
Spre deosebire de aceeași perioadă a anului trecut, de la finalul lunii februarie și până acum, în clasament au crescut domenii precum turismul și call center / BPO, dar s-au înregistrat scăderi pe sectorul de arte & entertainment. Construcțiile reprezintă un alt domeniu pentru care a început să crească volumul de angajări. Pentru toate segmentele menționate, cele mai multe joburi sunt pentru categoriile entry-level (0-2 ani de experiență) și mid-level (2-5 ani de experiență).
În ceea ce privește aplicările, opțiunile candidaților merg în primul rând către domeniile care angajează masiv, dar constant, pe tot parcursul anului, nu doar pentru sezonul cald, respectiv retailul, serviciile, call center-ele sau IT / telecom. Din cele 910.000 de aplicări din ultima lună, 70.000 sunt pentru joburile din turism, fiind al 7-lea cel mai căutat domeniu. Pentru industria alimentară au fost înregistrate 66.000 de aplicări în același interval de referință.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs.ro, mediile nete salariale, la nivel național, pentru domeniile care al căror volum de angajări crește în apropierea sezonului de vară, sunt următoarele: 3.600 de lei pentru turism, 3.700 de lei pentru industria alimentară, 3.900 pentru retail sau 5.000 de lei pentru construcții.