ANCOM: Tarifele pentru accesul pe proprietatea publică, aliniate la noua lege a comunicațiilor electronice
Share
Share the post "ANCOM: Tarifele pentru accesul pe proprietatea publică, aliniate la noua lege a comunicațiilor electronice"
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a aprobat modificarea Deciziei președintelui ANCOM nr. 997/2018 privind tarifele maxime care pot fi percepute pentru exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică.
<<Decizia adoptată face parte din amplul proces de revizuire a legislației secundare de către ANCOM, în vederea alinierii la noutățile aduse de Legea nr. 198/2022 pentru transpunerea Codului European al Comunicațiilor Electronice, astfel încât legislația națională în domeniul telecom să faciliteze pe deplin dezvoltarea rețelelor de comunicații electronice în vederea oferirii de servicii care să răspundă nevoilor utilizatorilor finali. Pentru acest obiectiv, un alt instrument util, în special pentru administrațiile publice locale și industrie, este Ordinul comun al MDLPA, MCID și ANCOM, pentru aprobarea reglementării tehnice „Canalizații de telecomunicații (CTc). Fibră optică. Proiectare, execuție, utilizare, întreținere și verificare”. Acesta a fost publicat vinerea trecută în Monitorul Oficial nr. 395, urmând să intre în vigoare în 30 de zile.>>, a declarat Eduard Lovin, vicepreședinte ANCOM, în acest context.
Prevederi adoptate în cadrul Consiliului Consultativ
Conform deciziei adoptate, tarifele pentru exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică nu pot depăși valoarea de 0,1 lei/ml/an, 3 lei/mp/an ori 3,5 lei/stâlp/an, după caz, pentru elementele de rețea de comunicații electronice și elemente de infrastructură fizică, respectiv antene, cabinete, camere tehnice, camere de tragere, conducte, stații de bază, stâlpi, piloni, turnuri, alte echipamente și infrastructuri fizice suport, precum și pentru cablurile și cutiile pentru care se exercită un alt tip de acces decât cel prevăzut în decizie.În cadrul deciziei, nu au fost revizuite acele categorii de acces pentru care tariful rezultat din modelul de calcul se situează peste nivelul de 0,1 lei/ml/an (pentru cabluri), respectiv 3 lei/mp/an (pentru cutii), valorile maxime ale tarifelor rămânând cele stabilite de ANCOM în 2018, și nu a fost modificată metodologia de calcul.Informații de context
În urma intrării în vigoare a Legii nr.198/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice, ce prevede, printre altele, ca acele tarife maxime pentru exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică, calculate sub nivelul de 0,1 lei/ml/an, 3 lei/mp/an ori 3,5 lei/stâlp/an să fie modificate pentru a atinge aceste nivele maxime, ANCOM a armonizat legislația secundară incidentă în domeniu. Prin urmare, ANCOM a propus și consultat public modificarea unor tarife maximale percepute furnizorilor de rețele de comunicații electronice pentru accesul pe terenurile, clădirile și alte construcții aflate în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, în vederea instalării de rețele și infrastructuri subterane și aeriene de comunicații. Tarifele pot fi percepute de instituțiile publice, inclusiv autorități ale administrației publice centrale sau locale, precum și de orice alte entități care exercită dreptul de administrare asupra imobilelor proprietate publică.
Decizia aprobată în cadrul ședinței Consiliului Consultativ va fi transmisă spre publicare în Monitorul Oficial al României și va intra în vigoare la data publicării.