theCoRD.ai, start-up românesc de tehnologie, lansează prima soluție AI de team coaching din lume
Share
Share the post "theCoRD.ai, start-up românesc de tehnologie, lansează prima soluție AI de team coaching din lume"
Startup-ul românesc de tehnologie theCoRD.ai lansează prima soluție AI de team coaching din lume, care se adresează exclusiv echipelor remote. Compania lansează oficial o invitație către managerii de echipe remote și cercetători în domeniul AI și științe organizatorice de a se alătura comunității sale de contributori, într-un demers de a construi viitorul muncii și de a revoluționa modul în care echipele colaborează. Cei care doresc să se alăture acestei misiuni o pot face pe platforma https://contribute.thecord.ai.
theCoRD.ai (the Coaching Results Driven AI) analizează, cu ajutorul algoritmului de învățare automată, tiparele conversaționale ale angajaților din timpul întâlnirilor online ale echipei și oferă ulterior recomandări personalizate de coaching pentru a ajuta angajații să fie mai productivi și să aibă întâlniri mai scurte și mai eficiente. Printre caracteristicile inovatoare se numără analiza dinamicii ședințelor de echipă, recunoașterea pattern-urilor în comportamentele din cadrul ședințelor și evaluarea competențelor manageriale. Pe baza acestor indicatori, theCoRD.ai propune soluții concrete despre modul în care membrii fiecărei echipe să interacționeze și să colaboreze.
Cum funcționează theCoRD.ai, antrenorul AI al echipei tale
Prin analogie cu o echipă de sport, theCoRD.ai analizează ședințele online ca fiind terenul unde angajații unei companii se reunesc, se antrenează și își pasează “mingea” între ei. Soluția AI de team coaching se concentrează pe analiza dinamicii dintre membrii echipei, observând modul în care aceștia comunică și colaborează în timpul ședințelor.
Antrenorul AI de echipă analizează mai mulți indicatori, precum nivelul de implicare și de interacțiune al participanților, nivelul de facilitare a întâlnirilor, timpul de discuție al fiecărui participant, dinamica discuțiilor și a polarităților, subiectele dezbătute în raport cu cele planificate, rolurile membrilor echipei în gestionarea întâlnirilor online. Recomandările propuse iau în calcul diferitele grade de experiență dintr-o organizație, de la angajați entry-level, la middle și top management. Astfel, în timp ce membrii echipei primesc informații personalizate de coaching și recomandări despre cum să fie mai eficienți, echipa de management are o imagine de ansamblu, clară, asupra dinamicii din echipele sale remote.
theCoRD.ai a fost dezvoltată în contextul răspândirii lucrului remote (creșterea, la nivel mondial, cu 156% în ultimele 6 luni a numărului angajaților cu formă de lucru la distanță), dar și al nevoii companiilor de a identifica talente la nivel internațional, într-o piață a muncii în care este o provocare pentru angajatori să găsească, să păstreze și să contribuie la dezvoltarea angajaților potriviți.
Conform companiei de cercetare Zippia Research, angajații din SUA petrec până la 33% din săptămâna de lucru în întâlniri online. 71% dintre acestea sunt considerate neproductive, angajații petrecând, în medie, 31 de ore lunar în întâlniri neproductive. Companiile cu mai puțin de 50 de angajați irosesc în medie 18.000 de dolari pe an pe ședințe neproductive. Organizațiile cu peste 100 de angajați irosesc în medie 420.000 de dolari pe an pe ședințe neproductive.
„Într-o lume care evoluează rapid, modul în care lucrăm împreună este crucial, în egală măsură cu munca pe care o facem. Am fondat theCoRD.ai nu doar pentru a optimiza dinamica din echipe, ci cu viziunea unei remodelări fundamentale a modul în care colaborăm în mediul remote. Misiunea noastră merge dincolo de crearea unui instrument de inteligență artificială – este vorba despre a fi pionierul unei mișcări în care fiecare voce este ascultată, fiecare idee este apreciată și unde înțelepciunea colectivă da naștere inovației”, spune Ruxandra Cord, fondatoare theCoRD.ai, menționând că, în prezent, cercetători din mediul academic și companiile se pot alătura dezvoltării produsului în regim de colaborare, managerii putând implementa gratuit această soluție, contribuind ulterior cu feedback și recomandări despre cum ar putea fi dezvoltată soluția mai departe.
„Când ne deschidem ușile pentru co-creatori, lansăm un apel la acțiune, nu doar o invitație de a testa un produs. O chemare pentru inovatori și visători de a-și da mâna și de a co-crea viitorul muncii și de a revoluționa esența colaborării pentru generațiile viitoare. Călătoria este lungă, iar provocările sunt numeroase. Dar cu o comunitate de colaboratori pasionați alături de noi, viitorul muncii nu este doar un vis – este un angajament”, mai spune Ruxandra Cord.
Cum a luat naștere theCoRD.ai
Soluția theCoRD.ai a fost dezvoltată de o echipă de peste 20 de specialiști, între care profesioniști în coaching de echipă, cercetători în inteligență artificială și Machine Learning și dezvoltatori de software, pe parcursul unui an. De asemenea, partener în dezvoltarea produsului este Natural Language Technologies Research Center, din cadrul Facultății de Matematică și Informatică a Universității București.
Investiția în dezvoltarea soluției theCoRD.ai a fost de aproape 300.000 de euro, 121.000 de euro fiind sub forma unui grant de la Innovation Norway, cel mai important instrument al Guvernului norvegian pentru inovarea și dezvoltarea întreprinderilor și industriei norvegiene. Grantul a fost obținut în programul EEA Grants Norway 2014-2021, în cadrul SME Growth Programme Romania.
Până în prezent, procesul de dezvoltare a soluției AI, de tip NLP (Natural Language Processing), a presupus antrenarea modelelor de AI și ML pe baza a peste 3.000 de ședințe online de echipă. Investiția a fost direcționată în adnotarea manuală a sesiunilor, în cercetare și dezvoltare, în antrenarea motoarelor de AI și ML, în testarea și validarea produsului.
Soluția theCoRD.ai se adresează companiilor mici și mijlocii, care activează, cu precădere, în industrii dinamice precum IT&C și MarCom (Marketing & Communication), acestea fiind sectoarele care au recrutat cei mai mulți angajați remote în 2023.