LOADING

Type to search

STIRI TECH

SoftServe, partenerul Google Cloud al anului pentru dezvoltarea talentelor în EMEA, cu peste 640 de certificări

Share

SoftServe, una dintre cele mai importante companii de consultanță IT din regiune, a primit recunoașterea partenerul anului în domeniul Google Cloud Talent Development pentru regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa). În total, în 2023, compania a obținut 648 de certificări Google Cloud.

Premiul recunoaște angajamentul SoftServe de a dezvolta și promova competențele în domeniul cloud, prin soluții de învățare variate, reconversie profesională și certificări plătite de companie.

Premiile oferite de Google partenerilor celebrează impactul și valoarea pe care aceștia o aduc clienților. Am ales SoftServe drept partenerul anului, în cadrul ceremoniei de anul acesta, datorită realizărilor care au dus la succesul clienților noștri”, a declarat Kavin Ichhpurani, vicepreședinte corporativ, Global Ecosystem & Channels la Google Cloud.

Anul trecut, pentru a-i încuraja pe angajați să obțină certificări, compania a lansat Google Cloud Certification Challenge, o campanie prin care atingerea țintei de certificări la nivel de companie aducea cu sine și o donație către fundația caritabilă a SoftServe – Open Eyes.

SoftServe a depășit ținta inițială de 292 de certificări încă din primul trimestru al anului. Până la finalul lui 2023, specialiștii SoftServe au obținut 648 de certificări, ceea ce a determinat Consiliul de Administrație al SoftServe să dubleze valoarea donației oferite către Open Eyes. Fondurile au fost utilizate pentru a furniza echipamente medicale către cinci spitale din Ucraina.

“Vreau să îmi exprim recunoștința sinceră față de fiecare membru al echipei pentru angajamentul și efortul lor remarcabil. Rapiditatea și profesionalismul demonstrat au subliniat calitatea echipei noastre și au contribuit la consolidarea SoftServe permițându-ne, în același timp, să oferim sprijin către și mai multe persoane aflate în nevoie”, a declarat Taras Vervega, co-fondator și membru al Consiliului de Administrație SoftServe.

SoftServe s-a extins pe plan local în mai 2022, iar în 2023 specialiștii din România au obținut 115 certificări, dintre care 15 Google Cloud.

Misiunea SoftServe rămâne, în continuare, aceea de a sprijini organizațiile din peste 16 țări la nivel mondial să-și atingă  potențialul de utilizare a datelor prin intermediul inteligenței artificiale pe platforma Google Cloud. Abordarea companiei este directă și eficientă, oferind soluții inovatoare care permit companiilor integrarea eficientă a tehnologiilor AI pentru transformarea datelor în informații valoroase de business. De la dezvoltare la monetizare, SoftServe optimizează aplicațiile și valorifică oportunitățile de pe piață pentru a accelera progresul în domeniul companiilor inteligente.

Tags:

You Might also Like

Leave a Comment