LOADING

Type to search

ENTERTAINMENT FEATURED SMARTPHONES STIRI

realme a lansat seria 12 Pro cu cea mai bună cameră foto periscop din segment

Share

realme anunță lansarea seriei realme 12 Pro 5G, formată din realme 12 Pro+ 5G și realme 12 Pro 5G. Seria marchează un pas revoluționar în industria smartphone-urilor, demonstrând angajamentul realme față de filozofia sa “Value-Driven Premium Product”. Punând accentul pe un design premium, seria realme 12 Pro redefinește standardele și oferă tinerilor consumatori un telefon cu aspect premium la un preț imbatabil.

Cel mai puternic obiectiv Periscope din segment

Seria realme 12 Pro 5G introduce singurul teleobiectiv periscop din categoria sa, o caracteristică rezervată în mod tradițional modelelor emblematice din cauza costului ridicat și a complexității tehnice. realme 12 Pro+ 5G face un pas uriaș înainte cu teleobiectivul periscop, oferind un zoom optic de 3X, un zoom in-sensor de 6X și o distanță focală echivalentă cu 71 mm. Centrul acestei inovații este reprezentată de senzorul OV64B Omnivision de 1/2″ asociat cu o rezoluție de 64MP, asigurând imagini clare și detaliate cu control al zgomotului de imagine chiar și în condiții de lumină slabă sau în fotografii cu zoom.

realme 12 Pro+ 5G introduce sistemul revoluționar de fotografiere Omnifocal, o configurație singulară a camerei care oferă cinci niveluri de zoom fără pierderi: 0,6X, 1X, 2X, 3X și 6X. Aceasta marchează prima implementare a unui astfel de sistem versatil într-un dispozitiv realme. Tehnologia de zoom in-sensor a sistemului asigură  o calitate impecabilă, oferind o claritate care o depășește cu mult pe cea a zoom-ului digital standard. Această flexibilitate le permite utilizatorilor să selecteze distanța focală perfectă pentru orice scenă, asigurând fotografii precise la diferite distanțe. În completare, seria se mândrește cu un SuperZoom 120X, fără precedent în clasa sa, stabilind un nou punct de referință pentru versatilitatea fotografică.

Tehnologia SuperOIS este o piatră de temelie în cazul acestui sistem, oferind o stabilizare excepțională a imaginii. Aceasta, combinată cu senzorul Sony IMX890 de pe camera principală, permite modelului realme 12 Pro+ 5G să exceleze în diverse scenarii fotografice, în special în condiții de lumină slabă și în modul portret. În plus, realme 12 Pro dispune de o cameră principală de 50 MP cu un senzor Sony IMX882 de mari dimensiuni pentru fotografii excepționale care captează mai multă lumină.

Portrete cinematografice în colaborare cu un regizor de film premiat cu Oscar

realme 12 Pro Series 5G revoluționează fotografia cu algoritmul Cinematic Bokeh, împingând limitele fotografiei de portret. Această caracteristică oferă viață fotografiilor prin estomparea fundalului, făcând personajul mai dinamic și mai predominant în cadru. Portretele sunt transformate, prezentând un bokeh natural și rafinat, cu o adâncime de câmp redusă și emoție în fiecare imagine. Algoritmul asigură o tranziție naturală a neclarității și a petelor de lumină texturate și oferă previziuni de ajustare a diafragmei în timp real, permițând utilizatorilor să manipuleze în mod creativ adâncimea de câmp.

Modul portret cinematic de pe realme 12 Pro+ 5G are o distanță focală echivalentă cu 80 mm. Acest lucru ajută la aducerea subiectului în prim-plan, evidențiind structura facială și permițând realizarea unui portret veritabil în loc de un prim-plan lejer. Funcția bokeh la nivel optic îmbunătățește și mai mult acest lucru, reducând aspectul fundalului și scoțând în același timp în evidență tonurile naturale ale pielii.

În completarea acestui aspect, seria adoptă o estetică cinematografică. Raportul de aspect cinematografic de 2,39:1, un semn distinctiv al producției cinematografice clasice, le permite utilizatorilor să filmeze fără a fi nevoie de post-cropping. Seria realme 12 Pro îmbogățește și mai mult experiența de fotografiere cu filtrele Master Camera, personalizate de Claudio Miranda, cineastul premiat cu Oscar din spatele capodoperelor Life of Pi, Top Gun: Maverick și The Curious Case of Benjamin Button.

Îmbunătățirea imagisticii prin parteneriatul cu Qualcomm

În colaborare cu Qualcomm, realme introduce un algoritm de top în cazul fotografiilor RAW, cu capacități de imagistică de neegalat. Acest algoritm asigură o iluminare precisă și umbre detaliate, alături de o claritate și o gamă dinamică superioare. Atât realme 12 Pro+ 5G, cât și realme 12 Pro folosesc cipuri de procesare de ultimă generație pe 4nm.

realme 12 Pro+ 5G este echipat cu Snapdragon 7s Gen 2, cu o configurație de 8 nuclee pe 64 de biți, cu o frecvență maximă de 2,4 GHz pentru nucleele Cortex-A78 și 1,95 GHz pentru nucleele Cortex-A55, completate de GPU Adreno 710. realme 12 Pro utiliează Snapdragon 6 Gen 1, cu o arhitectură similară de 8 nuclee, cu o frecvență de 2,2GHz pentru nucleele Cortex-A78 și de 1,8GHz pentru nucleele Cortex-A55, asigurând performanțe robuste cu același GPU.

Design luxuriant realizat de designerul Ollivier Savéo

În parteneriat cu Ollivier Savéo, renumit pentru colaborările cu prestigioase mărci de ceasuri elvețiene precum Rolex, Roger Dolby, Piaget, Breitling și Quinting, seria realme 12 Pro redefinește luxul în tehnologie. Cadranul Polished Sunburst, meticulos realizat cu 300 de caneluri triunghiulare, reflectă designul complex al ceasurilor de înaltă clasă, oferind un joc de lumină rafinat. Acesta se mândrește cu 500 de modele în gradient, și emulează luminozitatea dinamică a ceasurilor clasice de lux.

Învelite în piele vegană premium, dispozitivele asigură un echilibru între eleganță și durabilitate, fiind cu 30% mai moi decât seria anterioară și rezistente la diverse pete. Gradul de protecție al telefoanelor este IP65, fiind astfel protejate de apă și praf.

Printre opțiunile de culoare se numără Submarine Blue, care surprinde esența profundă și vibrantă adesea admirată în cadranele ceasurilor de lux, și Navigator Beige, un tribut adus spiritului de explorare și eleganței rafinate sinonime cu luntrele și curelele apreciatelor mărci de ceasuri elvețiene.

Afișaj captivant și sunet superior

Seria realme 12 Pro oferă o experiență de vizionare imersivă cu ajutorul ecranului OLED Curved Vision de 6,7 inch cu 120 Hz, cu un raport ecran/corp de 93% și o luminozitate impresionantă de 950 nits. Afișajul prezintă un spectru de culoare larg, 100% DCI-P3, asigurând claritate și contrast demne de un telefon de top.

Pentru o utilizare de lungă durată, realme 12 Pro Series 5G este echipat cu o capacitate de încărcare SUPERVOOC de 67W, cuplată cu o baterie generoasă de 5000mAh. Această combinație puternică asigură faptul că utilizatorii se pot bucura de dispozitivele lor pe tot parcursul zilei, încărcarea rapidă asigurând un timp de nefuncționare minim și un confort maxim.

Cu dublă certificare de la Dolby Atmos și Hi-Res, realme 12 Pro Series 5G oferă o experiență auditivă excepțională, oferind un sunet surround clar și imersiv. Pentru performanțe puternice, realme 12 Pro+ 5G oferă până la 128GB+12GB RAM dinamic și 512GB de stocare, în timp ce realme 12 Pro oferă până la 8GB+8GB RAM dinamic și 256GB de stocare, satisfăcând toate nevoile de multitasking și stocare.

realme UI 5.0: O nouă eră a interacțiunii cu smartphone-urile

Interfața realme UI 5.0 ridică confortul și conectivitatea utilizatorului la noi culmi. Cu Flash Capsule, serviciile de acces precum Grab și funcțiile esențiale ale telefonului, inclusiv înregistrările de ecran și apelurile, sunt disponibile printr-o singură atingere. Funcția Smart Image Matting le permite utilizatorilor să izoleze fără efort subiecții din fotografii și să le partajeze, oferind suport pentru recunoașterea complexă a mai multor subiecte. În plus, Phonelink conectează fără probleme telefonul la PC prin Microsoft LTW, permițând sincronizarea instantanee pentru apeluri, mesaje text și transferuri de fișiere.

Disponibilitate și preț

Seria realme 12 Pro va fi disponibilă la magazinele partenere (eMAG, PC Garage, Flanco, Carrefour) începând cu luna aprilie. Prețurile recomandate sunt de 1999 RON pentru realme 12 Pro și 2499 RON pentru realme 12 Pro+.

Tags:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *