Parteneriat pentru educație: APPCR și Universitatea POLITEHNICA din București susțin dezvoltarea competențelor în domeniul tehnic
Share
Share the post "Parteneriat pentru educație: APPCR și Universitatea POLITEHNICA din București susțin dezvoltarea competențelor în domeniul tehnic"
Asociația Profesională a Producătorilor de Cabluri din România (APPCR) anunță încheierea unui parteneriat cu Universitatea Politehnică din București (UPB), cu durata de patru ani. Prin acesta, cele două importante organizații își propun să exploreze și susțină inițiative, obiective și acțiuni de interes comun, prioritatea fiind creșterea calității și relevanței educației și formării studenților și absolvenților pe piața muncii.
“Parteneriatul dintre o organizație puternică, cu jucători importanți din cadrul industriei, și o instituție cu influență majoră asupra formării viitorilor specialiști din domeniu este o asigurare pentru un viitor profesionist, capabil să genereze soluții adaptate unei societăți moderne, în pas cu evoluția tehnologică mondială. Avem mare încredere în potențialul studenților formați în cadrul Universității POLITEHNICA din București, căreia îi mulțumim pentru deschiderea de a construi proiecte comune”, declară domnul Cristian Gheorghe, Președintele APPCR.
“Acordul de colaborare cu APPCR pune o temelie importantă la dezvoltarea forței de muncă din domeniile tehnice și la asigurarea continuității unei industrii competitive, cu o evoluție semnificativă în România. Prin parteneriatul cu APPCR ne propunem mai multe obiective majore, precum dezvoltarea unor proiecte de cercetare-dezvoltare prin care să încurajăm inovarea, cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, în domenii de interes pentru societate. Credem că sprijinirea studenților în vederea obținerii unor stagii de practică, internship-uri și vizite de studiu în cadrul societăților membre APPCR joacă un rol important în calitatea activității profesionale pe care o vor avea imediat după absolvire”, spune dl Mihnea Costoiu, Rector UPB.