LOADING

Type to search

STIRI

Licenseware finalizează o nouă rundă de investiții în valoare de un milion de euro, condusă de Early Game Venture 

Share

Licenseware, startup-ul bucureștean care ajută companiile să își gestioneze costurile asociate utilizarii de aplicații software și riscurile licențierii, a finalizat o nouă rundă de investiții în valoare de peste 1 milion de euro. Early Game Ventures a condus runda la care au participat Fortech Investments, Acequia Capital, Hellen’s Rock. Pe lângă investitorii principalii, Roca X, Growceanu, Transylvania Angels Network și Startup Wise Guys și-au arătat apetitul de a se alătura rundei. Mai mult decât suplimentarea capitalului Licenseware, această nouă rundă certifică încrederea continuă și constantă pe care investitorii existenți – Early Game Ventures și Fortech Investments – o au în companie, dar este totodată și o validare valoroasă din partea unor investitori internaționali.

“Licențierea și cheltuielile asociate utilizării de software reprezintă un factor major de cost pentru orice companie. Oportunitatea de piață este uriașă iar pașii pe care i-am parcurs până acum s-au concentrat pe construirea unui produs competitiv. Suntem recunoscători pentru validarea incredibilă pe care industria și investitorii ne-au acordat-o până acum”, spune Alex Cojocaru, Co-Fondator și CEO al Licenseware. “Cu această nouă infuzie de capital suntem pregătiți să accelerăm intrarea și expansiunea pe piața globală, menținând în același timp viteza de dezvoltare la nivel de produs”.

“În cursul acestui an, echipa noastră s-a concentrat pe perfecționarea modului în care dezvoltăm și livrăm aplicațiile. Prin SDK-ul nostru dezvoltarea și livrarea de aplicații au devenit foarte facile, iar platforma Licenseware a atins un nou nivel de stabilitate, inginerii noștri având acum posibilitatea de a extrage informații din orice bază de date, indiferent cât de complexă este. Această nouă rundă de investiții ne va permite să ne ținem de promisiunea de a oferi clienților noștri posibilitatea scurtării timpului de acces la informații valoroase de business”, completează Ciprian Grigore, CTO și Co-Fondator al Licenseware.

“Tracțiunea și înțelegerea de acum a pieței, setul consolidat de aplicații pe care l-am dezvoltat, planul de dezvoltare extins pe care ni l-am propus și acest SDK care permite dezvoltarea accelerată a platformei în continuare, ne fac să afirmăm că suntem pregătiți să propulsăm Licenseware la un cu totul alt nivel în 2023”, spune Chris Allen, CSO și Co-Fondator al Licenseware. “Cu această nouă investiție ne vom concentra o cantitate semnificativă de resurse pe extinderea Licenseware pe piețe strategice, într-un ritm agresiv, pe care nu l-am putut realiza până acum. Este inutil să spun cât sunt de încântat”, a adăugat Chris Allen.

De la incheierea investiției anterioare de 0,5 milioane euro, în decembrie 2021, Licenseware a dezvoltat și livrat încă 10 aplicații precum și un kit public de dezvoltare software (SDK) care permite terților să construiască și să monetizeze aplicații pe platforma Licenseware.

Dacă ințial era construită în jurul software-ului Oracle, acum Licenseware furnizează soluții și pentru gestionarea de licențe Microsoft și a început să își extindă acoperirea către spațiul fintech și către alți vendori unde gestionarea licențierii poate fi dificilă.

Tags:

You Might also Like

Leave a Comment