Lenovo extinde parteneriatul cu DreamWorks
Share

DreamWorks Animation își consolidează parteneriatul cu Lenovo, desemnând compania drept furnizorul preferat de echipamente de calcul, stații de lucru și soluții. Acest anunț marchează o etapă importantă a unui parteneriat solid, susținut acum de soluțiile și serviciile Lenovo. Datorită integrării dispozitivelor, a infrastructurii de data center și a serviciilor într-un ecosistem Lenovo complet, DreamWorks dispune de puterea de calcul necesară pentru a se adapta nevoilor în continuă schimbare ale echipelor sale artistice și tehnice – un avantaj esențial într-un mediu din ce în ce mai dinamic. Această colaborare se bazează pe angajamentul comun de a oferi servicii de calitate, astfel încât DreamWorks să beneficieze de suport în fiecare etapă a procesului de transformare a afacerii.
Serviciile și soluțiile integrate Lenovo au avut deja un impact semnificativ asupra liniilor de producție și a infrastructurii de business DreamWorks:
- Cu ajutorul sistemului de răcire cu lichid Lenovo Neptune™ a fost obținută o creștere de performanță de 20%, viteza de randare a fost îmbunătățită, iar ciclurile de iterație au fost mai rapide.
- Cu o performanță cu 25% mai mare față de modelele anterioare de stații de lucru, programele de animație care rulează pe ThinkStation™ P620 oferă timpi de încărcare mai scurți și o experiență mai bună pentru artiști.
- Cu o utilizare de 98% în propriul centru de date și 300 de milioane de ore de procesare pentru proiectul The Wild Robot, infrastructura Lenovo s-a adaptat pentru a răspunde unor solicitări creative fără precedent.
„În baza relației noastre de lungă durată și a consecvenței Lenovo în furnizarea de servicii de calitate excelente, extinderea colaborării a fost un pas firesc”, a declarat Kate Swanborg, Vicepreședinte Executiv pentru Comunicații Tehnologice și Alianțe Strategice, DreamWorks Animation. „Acest lucru consolidează pateneriatul nostru și oferă DreamWorks flexibilitatea și anvergura operațională de care are nevoie pentru a ne atinge obiectivele de business și pentru a realiza producții cinematografice de talie mondială.”
„Extinderea colaborării scoate în evidență rolul esențial al tehnologiilor și serviciilor avansate și scalabile, capabile să susțină fluxuri de lucru creative complexe și să răspundă nevoilor producției moderne de conținut,” a adăugat Ken Wong, Vicepreședinte Executiv Solutions and Services Group Lenovo. „În același timp, evidențiază impactul strategic al unui parteneriat tehnologic de încredere în ceea ce privește performanța, fiabilitatea și inovația necesare pentru a depăși limitele a ceea ce este posibil în cinematografie și în business”.
Inovație integrată: extinderea ecosistemului de tehnologii Lenovo-DreamWorks
De la strategie până la operațiuni 24/7, Lenovo oferă mai mult decât hardware de înaltă performanță – pune la dispoziție un ecosistem centrat pe servicii care le permite echipelor tehnice DreamWorks să rămână concentrate pe ceea ce este esențial.
Modelul de servicii scalabil al Lenovo acoperă totul, de la asistența zilnică până la instalarea de sisteme informatice vitale pentru artiști, permițând companiilor precum DreamWorks să beneficieze de instrumentele, agilitatea și viteza de reacție necesare în fiecare etapă de producție.
- Stațiile de lucru ThinkStation™ și ThinkPad™ seria P sunt concepute să ofere performanța și capacitatea de reacție necesare în orice context, inclusiv în producția modernă de filme, ceea ce le face ideale pentru artiști, directori tehnici și alți profesioniști.
- Serverele ThinkSystem™ și infrastructura HPC permit realizarea de randări și animații care necesită o putere mare de calcul.
- NOU: TruScale™ Infrastructure as a Service permite DreamWorks să își adapteze resursele de procesare în funcție de nevoi, evitând în același timp cheltuielile mari de capital. Oferta acoperă întregul portofoliu ThinkSystem™ și ThinkAgile™ și este concepută pentru a corela resursele de infrastructură cu calendarul de producție.
Cu ajutorul Lenovo TruScale™, DreamWorks menține controlul și securitatea infrastructurii existente, beneficiind în același timp de monitorizare proactivă 24/7, servicii de administrare și asistență de specialitate. Ca parte a portofoliului său de servicii, Lenovo sprijină, de asemenea, obiectivele de sustenabilitate ale DreamWorks, ajutând la scoaterea din uz a sistemelor învechite și la tranziția către tehnologii mai eficiente din punct de vedere energetic.
De asemenea, DreamWorks se bazează pe serviciul Lenovo Premier Support Plus pentru asistență non-stop, reparații rapide și perioade minime de indisponibilitate. Într-o industrie creativă caracterizată de un grad ridicat de presiune, asistența promptă și planificarea de specialitate sunt esențiale pentru a simplifica procesele și pentru a ajuta echipele să atingă obiectivele ambițioase de producție.
Performanță dovedită: tehnologie care evoluează cu o viteză incredibilă
Parteneriatul dintre DreamWorks și Lenovo este un exemplu în materie de creativitate și ambiție, materializat cu ajutorul tehnologiilor inovatoare. DreamWorks a apelat la soluția HPC (high-performance computing) oferită de Lenovo, care include sistemul de răcire cu lichid Neptune™, pentru a accelera fluxurile de lucru și a dimensiona randarea în timpul celor mai solicitante producții din punct de vedere tehnic. Sistemul de răcire cu lichid Neptune™ a îmbunătățit performanța internă la nivelul data center-ului existent, crescând atât eficiența energetică, cât și stabilitatea sistemului, și a permis studioului să realizeze mai multe activități cu resurse mai puține. La fel de importantă a fost și funcția de iterație în timp real. Cu ajutorul infrastructurii Lenovo, artiștii au putut explora, rafina și da viață unor medii digitale complexe cu o viteză și o precizie mai mari.
Serviciile profesionale oferite de Lenovo au permis DreamWorks să se adapteze rapid. O implementare HPC care trebuia să dureze o săptămână a fost finalizată în doar o zi și jumătate. De la integrarea hardware personalizată până la servicii de înaltă calitate și asistență proactivă, fiecare implementare este concepută pentru a permite o execuție fluidă și posibilitatea de a intra imediat în producție.
Această fundație solidă de tehnologii și servicii asigură acum suport pentru o nouă serie de filme DreamWorks, printre care The Bad Guys 2 (august 2025) și Forgotten Island (septembrie 2026). De asemenea, va juca un rol central în crearea filmului Shrek 5 (decembrie 2026), demonstrând încă o dată impactul pe care îl are Lenovo asupra unora dintre cele mai emblematice și ambițioase producții din punct de vedere tehnic ale studioului.
Lenovo va sprijini DreamWorks în eficientizarea proceselor operaționale și a infrastructurii, precum și în utilizarea analizei predictive și a fluxurilor de lucru inteligente – cu ajutorul infrastructurii Lenovo optimizate pentru AI, care include stații de lucru, sisteme de tip data center și servicii TruScale. Deși DreamWorks nu folosește inteligența artificială pentru generarea imaginilor, studioul explorează potențialul acesteia de a crește eficiența procesului de producție, astfel încât artiștii să se poată concentra și mai mult pe partea creativă. Acest ecosistem integrat va crea o punte între creațiile individuale și coordonarea completă a proceselor din studio, ajutând DreamWorks să transforme conceptele în producții cinematografice mai rapid, mai agil și mai inovator.
„Consolidarea parteneriatului cu Lenovo este o componentă cheie din strategia noastră în domeniul tehnologic”, a declarat Bill Ballew, CTO al DreamWorks Animation. „Soluțiile hardware Lenovo oferă o putere de procesare remarcabilă și suntem încântați să colaborăm cu echipele lor de AI pentru a găsi soluții care să ne optimizeze și mai mult infrastructura.”
„Pe măsură ce strategiile de producție evoluează, parteneriatul dintre Lenovo și DreamWorks devine un model de urmat pentru modul în care companiile pot valorifica avantajele oferite de soluțiile integrate pentru a susține dezvoltarea și a răspunde nevoilor creative și operaționale” , a adăugat Wong.
Lenovo Hybrid AI Advantage le oferă companiilor un mod eficient de a accelera adoptarea inteligenței artificiale în medii edge, cloud și on-premise. De la definirea strategiei până la asistență operațională 24/7, companiile se pot baza pe expertiza Lenovo. Iar cu AI Discover, un program de consultanță ghidată, pot identifica cele mai potrivite aplicații, pot evalua nivelul de pregătire și pot obține rezultate rapide.