LOADING

Type to search

STIRI TECH&TRENDING

Alfa Software: 75% din utilizatorii software-ului ASiS deja folosesc E-Factura

Share

Alfa Software, unul dintre furnizorii de sisteme informatice de business în ascensiune din Transilvania, a implementat sistemul de facturare electronică încă din iunie 2022 și, în prezent, 75% dintre utilizatorii software-ului ASiS folosesc constant E-Factura.

„Noi suntem, de la bun început, pentru automatizări și pentru un regim fără hârtii, cu toată partea de documentație funcțională direct electronic. Am lucrat aproape trei luni anul trecut la dezvoltarea și implementarea sistemului de facturare electronică și, în prezent, trei sferturi dintre clienții noștri deja folosesc E-Factura”, declară Cristian Gabriel Pavel, CEO Alfa Software.

Reprezentantul Alfa Software estimează că, la nivel cumulat, între clienții care emit sute de facturi pe lună și cei care ating 50.000 de astfel de documente, software-ul ASiS va ajunge la 1.000.000 de facturi electronice emise lunar, pe parcursul anului 2024.

În plus, ASiS integrează și etapa de primire a E-Facturii. Procesul are loc automat, facturile primite prin sistem fiind importate automat în ASiS și interpretate de ERP.

E-Factura este un fisier XML care conţine informaţii codificate standardizate, generat odată cu factura fiscală tradițională. Aceasta conține informații electronice suplimentare celor prezente în formatul tipic al facturii.

În prima etapă, în perioada 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024, operatorii economici au obligația să raporteze în sistemul național privind factura electronică e-Factura toate facturile emise în relația B2B și în relația cu instituțiile publice, altele decât cele efectuate în relația B2G, pentru care există obligația utilizării Ro e-Factura începând cu data de 01 iulie 2022.

Prin excepție, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul nu se sancționează.

Din data de 1 aprilie, societățile sunt sancționate dacă nu emit e-Factura.

În a doua etapă, începând cu data de 01.07.2024, emitenții facturilor electronice au obligația de transmitere a acestora către destinatari utilizând sistemul național privind factura electronică E-Factura.

Tags:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *