SES lansează prima platformă de distribuție prin satelit dedicată conținutului sportiv și evenimentelor
Share
Share the post "SES lansează prima platformă de distribuție prin satelit dedicată conținutului sportiv și evenimentelor"
SES, liderul în soluții globale de conectivitate pentru conținut, anunță lansarea unei platforme premium prin satelit pentru distribuția de conținut sportiv și evenimente. Baza de clienți a companiei pentru sporturi și evenimente live este în continuă creștere, iar noua platformă le va permite agregarea și distribuția acestui tip de conținut în Europa și regiunea MENA (Africa de Nord & Orientul Mijlociu).
Noua platformă de distribuție oferă o acoperire solidă în fascicul extins și utilizează cea mai recentă modulare DVBS2x, oferind deținătorilor de drepturi media și utilizatorilor autorizați ai fluxului video un randament înalt, eficiență sporită a rețelei, flexibilitate și securitate. Platforma va sprijini diverși clienți, inclusiv radiodifuzori, ligi sportive profesioniste, asociații sportive naționale și internaționale și deținătorii de drepturi sportive care transmit evenimente sportive majore care au loc la nivel global, inclusiv sporturi de iarnă și sporturi cu motor care se derulează până la finalul anului acesta.
Unul dintre primii clienți SES care va utiliza capabilitățile noii platforme pentru transmiterea de sporturi cu motor în regiunea EMEA este WRC Promoter, compania responsabilă de drepturile competițiilor FIA World Rally Championship și FIA European Rally Championship. Florian Ruth, Senior Director Content and Communication, WRC Promoter: „Pe măsură ce numărul evenimentelor noastre crește, ne bucurăm să extindem parteneriatul cu SES pentru distribuția de conținut prin satelit și să folosim noua platformă SES pentru distribuția europeană și MENA. Am avut o relație fructuoasă în ultimii cinci ani, SES oferind un SLA de încredere și la nivel înalt, iar conținutul nostru video a ajuns la fanii sporturilor cu motor din regiune.”
„Odată cu revirimentul sportului și evenimentelor după cei doi ani de pandemie, trebuie să ne asigurăm că partenerii noștri sunt capabili să distribuie conținut sportiv către fani într-un mod fiabil și la cea mai înaltă calitate a imaginii”, a adăugat Michele Gosetti, Head of Sales, Sports & Events la SES.
„Este pentru prima dată când SES lansează o platformă dedicată conținutului sportiv și evenimentelor în Europa și regiunea MENA, fapt ce reconfirmă angajamentul nostru față de clienții și partenerii pe care îi avem în aceste zone. Aceasta platformă, alături de întreaga noastră flotă geostaționară, infrastructură de fibră și IP, ne vor permite să ajungem la cea mai vastă audiență.”
Lider în sport și evenimente, SES difuzează peste 700 de ore de conținut sportiv premium în fiecare zi și lucrează cu peste 500 de clienți din domeniile sport și evenimente. SES difuzează o gamă largă de conținut sportiv, de la fotbal profesionist masculin și feminin, fotbal american, tenis, golf și cricket, până la ciclism. Acestea includ transmisii din campionate foarte populare precum NFL, Premier League sau liga Seria A feminină și până la zonele cu un public mai nișat, cum ar fi sporturile cu motor.