LOADING

Type to search

FEATURED SMARTPHONES STIRI

Trei candidaturi depuse în cadrul licitației pentru noi licențe de spectru

Share

ORANGE ROMÂNIA S.A., RCS & RDS S.A. și VODAFONE ROMANIA S.A. au depus candidaturi de participare în cadrul procedurii de selecție competitivă organizată pentru alocarea celor 555 MHz în benzile de 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz și 3400-3800 MHz, a anun’at ANCOM.

Comisia de licitație va analiza documentele de calificare și va anunța până cel târziu la 4 noiembrie 2022 care sunt operatorii care vor participa la licitația lansată de Autoritate în data de 19 septembrie 2022.

Dosarul de candidatură depus de fiecare operator conține documente de prezentare a situației candidatului, din care să rezulte, printre altele, îndeplinirea obligaţiilor exigibile de plată la bugetul de stat, bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, dar și faptul că respectivul candidat întrunește condițiile de participare: poate dovedi o cifră de afaceri pe ultimul an de minimum 10 milioane euro (echivalentul în lei) sau un capital social subscris și vărsat de minimum 1 milion de euro (echivalentul în lei), că nu este în stare de insolvenţă ori lichidare, că afacerile nu îi sunt administrate de un judecător-sindic, că activităţile sale comerciale nu sunt suspendate etc. De asemenea, dosarul de candidatură trebuie să conțină și oferta inițială care indică numărul de blocuri pe care candidatul doreşte să le achiziţioneze în fiecare dintre categoriile de spectru disponibile.

Calendarul licitației

În cazul în care cererea este mai mare respectiv mai mică decât oferta, licitaţia propriu-zisă va începe la data de 8 noiembrie 2022 cu rundele primare, respectiv cu runda primară suplimentară, pentru ca rezultatele finale să fie anunţate, cel mai probabil, în cursul lunii noiembrie. În cazul în care cererea este egală cu oferta, atunci se va trece direct la rundele de alocare a spectrului, runde pe parcursul cărora operatorii vor licita pentru poziţiile pe care şi le doresc în bandă.

Tags:

You Might also Like