LOADING

Type to search

FEATURED TECH

Orange a deschis al doilea laborator 5G din România alături de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și de Continental

Share

Orange a deschis în Iași cel de-al doilea laborator 5G din România, un hub tehnologic dedicat în special sectorului automotive, în care mediul academic, startup-urile și companiile din regiunea Moldovei pot să inoveze și să testeze soluțiile bazate pe tehnologia 5G. Proiectul este realizat de Orange, în parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) și Continental.

Lansarea celui de-al doilea laborator 5G din România vine la 2 ani de la deschiderea celui din București și face parte dintr-o inițiativă internațională a Grupului Orange ce urmărește dezvoltarea unei rețele extinse Orange 5G Lab în Europa, Africa și Orientul Mijlociu. Laboratorul din Iași devine astfel al 18-lea deschis la nivelul Grupului Orange, iar în cei peste 2 ani de la debutul programului, peste 2.000 de companii au beneficiat de acces la resursele din Orange 5G Lab, iar peste 200 dintre acestea au primit sprijin pentru a-și testa sau dezvolta serviciile lor bazate pe 5G.

Noul laborator 5G inaugurat în cadrul TUIASI va funcționa în mod complementar cu cel din București, însă o bună parte din activitatea sa va fi concentrată pe cercetarea și dezvoltarea de soluții destinate transportului și mobilității viitorului. Astfel, Continental Iași și Orange România lucrează la dezvoltarea unei soluții pentru intersecții inteligente ce va crește siguranța rutieră și va pune bazele pentru conducerea autonomă.

Orange 5G Lab – spațiul dedicat inovației

Orange 5G Lab din Iași are în dotare tehnologii ce vor fi disponibile în rețeaua comercială în viitor, ce pot fi testate astăzi doar în mediu de laborator:

  • 5G Standalone Virtualized User Plane Function – componenta locală care procesează traficul 5G și realizează conexiunea cu rețeaua core din Orange 5G Lab București;
  • 5G New Radio – componenta de acces radio a infrastructurii 5G;
  • Open RAN & Open Core – separarea software-ului de hardware și virtualizarea rețelei radio sau rețelei core ce permit rularea sistemului pe echipamente CoTS (Commercial-of-the-Shelf);
  • Edge Computing permite reducerea distanței dintre utilizatori (aplicații) și servicii (date) și facilitează garantarea latențelor și debitului de transmisii, după cum sunt solicitate de servicii și aplicații.

Arhitectura de telecomunicații disponibilă în laboratorul Orange 5G din Iași va deschide noi oportunități pentru business-urile din regiunea Moldovei, va contribui la economia regională și va accelera digitalizarea mai multor sectoare economice cu ajutorul 5G, precum: automotive și mașini autonome, orașe inteligente, transport și logistică, e-health, securitate cibernetică, tehnologie verde etc. De la deschiderea primului laborator 5G din țară și până în prezent, mai multe companii românești și startup-uri au început dezvoltarea de proiecte 5G alături de Orange, ce vizează transport fluvial și maritim coordonat de la distanță, mobilitate urbană, agricultură de precizie sau viitorul colaborării în industria 4.0.

Interesul mediului antreprenorial pentru tehnologiile emergente precum 5G a fost evidențiat și în urma sondajului realizat în Europa de Grupul Orange la începutul acestui an. Astfel, 83% dintre companiile românești care au participat la studiu sunt de părere că tehnologia 5G le va îmbunătății afacerile, în timp ce 78% spun că se așteaptă ca operatorul de telecomunicații să le ofere suport cu soluții 5G. În același sondaj, 92% și-au declarat interesul pentru programul Orange 5G Lab.

În prezent, reţeaua Orange 5G este disponibilă în 25 de orașe de pe întreg teritoriul țării, printre care: Arad (acoperit 100%), Bacău, Craiova, Brașov, București (acoperit 100%), Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Sibiu și Timișoara, dar și în localități din județul Ilfov, stațiuni montane și estivale.

Tags:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *