Delgaz Grid și Universitatea Tehnică de Construcții București au testat cu succes centrale termice în condensare, cu amestecuri de 30% și 35% hidrogen în gazele naturale
Share
Share the post "Delgaz Grid și Universitatea Tehnică de Construcții București au testat cu succes centrale termice în condensare, cu amestecuri de 30% și 35% hidrogen în gazele naturale"
Compania Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România și Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) au testat cu succes luna aceasta în laboratorul de încercare sisteme și echipamente termice (INSIST), acreditat RENAR, funcționarea a șase modele de centrale termice în condensare, de la producători diferiți, cu amestecuri de 30% și 35% hidrogen în gazele naturale.
Scopul testelor efectuate în cadrul proiectului 20HyGrid a fost verificarea comportamentului acestor centrale termice, prin alimentarea cu amestecuri de 30% hidrogen și 35% hidrogen în gazele naturale.
„Cel mai eficient mod de a testa și valida noi soluții este în laboratoare de testare și în poligonul nostru unde avem libertatea de a testa cu adevărat limitele funcționării aparatelor existente cu amestecuri de hidrogen și gaze naturale. Împreună cu partenerii noștri de la UTCB am dorit să vedem până la ce concentrații funcționează sigur și eficient centralele termice actuale”, a declarat Cristian Ifrim, directorul general adjunct al Delgaz Grid.
Testele au fost efectuate de colectivul sectorului Cazane și echipamente de ardere, sub coordonarea Prof. Dr. Ing. Dan-Paul Stănescu și a Lector Dr. Ing. Răzvan Calotă din cadrul Facultății de Inginerie a Instalațiilor a UTCB, iar din partea Delgaz Grid de membrii echipei tehnice a proiectului 20HyGrid: Dr. Cristian Călin, coordonatorul proiectului și specialiștii în tehnologie Viorel Oprea si Mihnea Bloj. De asemenea, la efectuarea testelor au participat și reprezentați ai producătorilor centralelor termice testate.
Parametri urmăriți au fost concentrația componentelor din gazele de ardere, variația parametrilor de lucru (sarcină termică, randament) la păstrarea parametrilor de lucru în situația alimentării doar cu gaze naturale de la rețea, performanță la sarcină minimă, maximă (funcționare continuă și pornire la sarcină minimă).
„Verificarea funcționării centralelor termice murale cu combustibil gazos conținând 30 și respectiv 35% vol. hidrogen în amestec s-a realizat pe un stand experimental complet automatizat, dotat cu senzori de măsură de precizie ridicată. Testarea a presupus doar evaluarea performanței arderii, iar rezultatele se referă doar la echipamentele testate. Centralele au funcționat corespunzător inclusiv la sarcină minimă. Nu au fost identificate creșteri ale emisiilor de monoxid de carbon asociate cu un proces de ardere incompletă.”, a declarat Lector Dr. Ing. Răzvan Calotă.
„Testele au validat funcționarea fără probleme a centralelor testate cu până la 35% hidrogen în gazele naturale. Urmează să testăm cu aceste concentratii, în poligonul nostru de la Mediaș și alte tipuri de aparate: centrale convenționale, fără condensare, aragaze, arzătoare atmosferice etc.”, a completat Dr. Cristian Călin, Manager Tehnic Gaz, coordonatorul proiectului.
În momentul de față Proiectul 20HyGrid este în desfășurare pe o stradă din Gornești, județul Mureș, cu rețea de gaze naturale din oțel. Aici, compania a început testele la clienții casnici pentru a verifica funcționarea instalațiilor interioare și a aparatelor de utilizare existente cu amestec de gaze naturale (80%) și hidrogen (20%). După finalizarea acestor teste, se va testa, în ultima etapă, funcționarea rețelei din oțel cu acest amestec, concomitent cu instalațiile și aparatele de utilizare ale clienților.