LOADING

Type to search

FEATURED STIRI

AGON by AOC lansează primul monitor de gaming din lume inspirat de League of Legends

Share

AGON by AOC colaborează cu Riot Games pentru lansarea primului monitor inspirat din universul League of Legends și tehnologia sa emblematică Hextech. AGON PRO AG275QXL – AGON League of Legends Edition are un design unic și caracteristici create special pentru experiența MOBA (multiplayer online battle arena). AG275QXL va fi disponibil în România în primele luni ale anului 2022.

League of Legends este cel mai jucat joc de pe PC din lume, cu milioane de jucători care se luptă împreună în fiecare zi. AGON by AOC a creat primul monitor special conceput pentru a aduce cea mai bună experiență a jucătorilor pe câmpul de luptă, cu caracteristici unice, cum ar fi iluminarea reactivă la evenimentele din joc.

Jucătorii de League of Legend vor aprecia imediat aspectul unic al lui AG275QXL, cu designul său captivant inspirat de Hextech, care reunește lumea magiei și cea a tehnologiei.

„Suntem încântați de parteneriatul cu Riot Games și de posibilitatea de a combina experiența noastră în tehnologia monitoarelor cu magia League of Legends, aducând un produs unic pentru fanii League of Legends”, a declarat Stefan Sommer, Global Head of Marketing & Business. Management la AOC International Europe.

AG275QXL oferă caracteristici deosebite precum modul League of Legends, LoL QuickSwitch, sunete exclusive de pornire/oprire, Light FX Sync și design unic al meniului OSD inspirat de celebrul joc.

Din punct de vedere vizual, monitorul are un aspect unic care încorporează elemente din League of Legends în fiecare aspect: baza și suportul au elemente ale designului emblematic Hextech văzut în întreg universul League of Legends. Monitorul strălucește datorită tehnologiei de iluminare Light FX care are un mod special ce se sincronizează cu acțiunea din joc. Modul dedicat LoL asigură o viziune de ansamblu asupra Summoner’s Rift pentru o imersiune sporită.

Pentru a garanta performanțe consistente și de înaltă calitate, atât pentru jucătorii ocazionali, cât și cei profesioniști, AG275QXL oferă specificații de top: ecranul IPS de 27 inci are o rezoluție QHD cu o rată de refresh de 170 Hz pentru cele mai fluide imagini chiar și în cele mai pline de acțiune lupte de echipă.

Pentru a elimina efectele nedorite de stuttering și screen tearing, AG275QXL acceptă Adaptive Sync cu FreeSync Premium și un timp de răspuns impecabil de 1 ms GtG asigură în continuare un output  impecabil. Cu VESA DisplayHDR 400, ShadowControl și modul Flicker-Free, jucătorii se pot bucura de sesiuni lungi de joc și de o portretizare clară a campionilor lor preferați.

AGON by AOC își propune să creeze echipamentul potrivit pentru ca jucătorii să își maximizeze performanța pe câmpul de lupta și să îi ajute să depășească orice provocare.

Noul monitor AGON PRO AG275QXL – League of Legends Edition va fi disponibil în primele luni ale lui 2022 la un preț recomandat de 2,629 Lei.

Tags:

You Might also Like