LOADING

Type to search

FEATURED STIRI

Ziua Siguranței pe Internet: Soluții Google pentru o mai bună protecție online

Share

Siguranța utilizatorilor este în centrul tuturor acțiunilor Google. Pentru a marca Ziua Siguranței pe Internet, Google prezintă cele mai recente actualizări și parteneriate în acest domeniu.

Parteneriat pentru educație
Google anunță încheierea unui parteneriat cu „Academia Khan”, o organizație non-profit în domeniul educației, pentru dezvoltarea de cursuri online în siguranța pe internet. Google va finanța cu 5 milioane de dolari crearea de conținut ușor de accesat și înțeles privind siguranța online, disponibil apoi celor 18 milioane de utilizatori lunari ai Academiei Khan din toată lumea. Interesul oamenilor de a se proteja împotriva amenințărilor online a crescut în ultima perioadă. De exemplu, în 2021, căutările cu expresia „cum să opresc furtul de identitate” au crescut cu 110% față de anul anterior. Eforturile anterioare ale Google în conștientizarea nevoii de siguranță online au arătat impactul pozitiv pe care inițiativele educative le pot avea. Parteneriatul cu Academia Khan aduce informațiile referitoare la siguranța online către un public larg și le face mai accesibile.

Cum să-ți păstrezi informațiile în siguranță
Google pune la dispoziția oamenilor instrumente ușor de utilizat pentru protejarea informațiilor personale și siguranța online, precum Verificarea securității, care oferă recomandări ușor de urmat pentru întărirea securității contului Google. În 2021, mai mult de 1,5 miliarde de persoane și-au Verificat securitatea, iar așteptările sunt ca în 2022 numărul lor să crească. Mai mult, în 2021 s-au înrolat peste 150 de milioane de persoane în sistemul de verificare în doi pași (2SV). Studiile Google arată că înrolarea 2SV duce la scăderea cu 50% a situațiilor de compromitere a conturilor.  Mai multe informații despre verificare în doi pași, pe blogul Google: https://blog.google/technology/safety-security/reducing-account-hijacking/.

Iată câteva lucruri pe care orice utilizator Google le poate face pentru a fi mai în siguranță online:

  • Realizează o Verificare a securității, ghidul Google pas cu pas care oferă fiecărui utilizator recomandări personalizate pentru îmbunătățirea securității contului Google. De asemenea, procesul de Verificare a Securității va pregăti contul Google pentru situația în care este nevoie de recuperarea lui, ceea ce presupune acțiuni simple precum adăugarea unui număr de telefon sau adresă de email „de rezervă”. Acest lucru nu doar ajută la verificarea identității în cazul în cazul uitării parolei, dar și protejează mult mai bine împotriva atacurilor.
  • Activează Verificarea în doi pași, căci această soluție face diferența în situația în care parola contului este compromisă.
  • Utilizează Managerul de parole Google, integrat în browser-ul Chrome, Android și aplicația Google. Managerul de parole ajută la crearea de parole puternice pentru toate conturile online, fără a fi nevoie ca utilizatorul să le țină minte. Mai mult, soluția verifică dacă parolele deja folosite au fost implicate într-un furt de parole și se asigură că utilizatorul nu va cădea victimă unor tentative de phishing, prin verificarea autenticității paginii înainte de logare. De asemenea, este ușor de utilizat. În loc să tasteze parola, în special pe mobil, utilizatorul trebuie doar să apese un buton, iar Managerul de parole va completa parola.

Care sunt noutățile Google în materie de siguranță online:

  • Mai multă protecție pentru utilizatorii cu risc ridicat, precum actorii din zona electorală. Google colaborează la nivel global cu organizații precum International Foundation for Electoral Systems (IFES) pentru a îmbunătăți securitatea campaniilor electorale și utilizatorilor implicați. Google încurajează astfel de utilizatori cu risc mare să se înroleze în Programul de Protecție Avansată, care combină cele mai puternice opțiuni de securitate ale contului Google și protejează proactiv împotriva celor mai evoluate amenințări.
  • Tehnologiile de Navigare sigură îmbunătățite și adăugate la nivel de cont: Acestea permit utilizatorilor Google să își ducă siguranța online la un alt nivel și să beneficieze de cea mai bună protecție împotriva amenințărilor malware și phishing. Informațiile despre amenințări vor fi partajate între produse pentru a oferi cea bună protecție posibilă. Indiferent dacă utilizează Chrome, Gmail sau altele, utilizatorii pot fi liniștit știind că sunt protejați, deoarece atacatorii nu îi vor putea ținti neobservați prin silozuri de produse.
Tags:

You Might also Like