Cum a fost Summer Well 2022?

44

Timp de 3 zile, peste 30 de artiști au creat o atmosferă memorabilă pe cele 24 de hectare ale Domeniului Știrbey. Muzică, artă și oameni care au simțit ritmurile și energia unică Summer Well. Astfel, peste 80 de mii de participanți au fost prezenți în cele trei zile. Aceștia au transformat a 11-a ediție a festivalului în cea mai de succes ediție din istoria acestuia și în cel mai râvnit eveniment al anului.

Printre momentele care au marcat ediția a 11-a Summer Well se remarcă show-ul celor de la Arctic Monkeys, cea mai mare trupă care a vizitat România în 2022, și care a reușit să adune un public record pentru Domeniul Știrbey, având pe fundalul concertului lor un spectacol de fulgere surprins de echipa foto a festivalului.

Nothing But Thieves, co-headlinerii ultimei zile de festival, au venit cu o surpriză neașteptată pentru toți cei prezenți, invitând pe scenă Orchestra Simfonică București pentru un show plin de emoție.

În același timp, de la prima ediție alături de Summer Well, Orange i-a surprins și anul acesta pe cei prezenți. De la instalații digitale gigant, AR, VR, tatuaje de festival, fotbal cu ajutorul tehnologiei, până la căști ce reduc poluarea sonoră astfel încât cei mici să fie în siguranță. Toate activările pregătite au avut rolul de a da culoare festivalului și a crea o atmosferă de relaxare.

Fericirea faptului că ediția de anul acesta a fost sold out ne-a motivat să urmăm într-un mod mult mai atent obiectivul sustenabil pe care ni l-am propus acum ceva vreme. Grija pentru mediul înconjurător este prioritatea tuturor – de aceea, primul pas spre un festival verde a fost făcut în această ediție prin compensarea emisiilor de carbon produse în timpul festivalului.

Kärcher a furnizat echipei de curățenie din cadrul festivalului echipamente de măturare profesionale, aparate de curățat cu presiune și aspiratoare și i-a instruit pe angajații firmei de curățenie să le folosească pentru a curăța aleile de acces, obiectele de mobilier sau spațiile din zona de food.

Nu în ultimul rând, dorim să le mulțumim sponsorilor și partenerilor media, care ne-au ajutat să materializăm energia și atmosfera Summer Well, și anume: Orange, Banca Transilvania, Beck’s, Mastercard, Red Bull, Jägermeister, Martini, Bombay Sapphire, YOXO, Mega Image, Pepsi, tazz, Fashion Days, Converse, MedLife, Ford, Samsung, Pringles, Nivea, Alpro, Kärcher, Avon, Electrica Furnizare, Splash, Jacobs, myhive, Enroush,YSL Beauty, Vitamin Aqua, Montana.

Dacă te regăsești printre cei care au fost fermecați de atmosfera Summer Well, îți mulțumim. Pentru anul viitor plănuim o ediție la fel de consistentă și memorabilă. Bilete Early Bird sunt deja disponibile pe summerwell.ro la prețul de 275 lei + taxe.