LOADING

Type to search

FEATURED STIRI

Compania de car-sharing electric SPARK a contribuit la o reducere de 7.300 de tone de emisii nocive

Share

Din 2016, când serviciul de car-sharing electric a fost lansat, SPARK a reușit să reducă amprenta de carbon cu peste 7,3 milioane kilograme de emisii nocive în toate cele trei țări în care operează. În România, impactul direct al flotei electrice a  însemnat eliminarea a peste 1.100 de tone de emisii de gaze cu efect de seră din aerul respirabil, care altfel ar fi putut fi compensate prin plantarea a 235.602 copaci.

Pe lângă efectul pozitiv asupra mediului urban, unde poluarea aerului este una dintre problemele majore, SPARK contribuie la rezolvarea altor câteva probleme importante, cum ar fi poluarea fonică și traficul intens. SPARK este unul dintre puținii operatori de car-sharing la nivel global cu un parc auto 100% electric, care în prezent depășește 1.650 de vehicule electrice, cu peste 500 dintre ele în București. Vehiculele electrice nu emit emisii nocive și contribuie la reducerea poluării fonice.

Fiecare vehicul SPARK este condus în fiecare zi de mai multe persoane, oameni care au decis să nu-și folosească mașina personală sau chiar să nu dețină una, ceea ce are ca rezultat reducerea numărului de mașini pe străzi și a traficului. Clienții SPARK au parcurs deja peste 40,6 milioane de kilometri cu zero emisii, dintre care 6 milioane doar în București.

SPARK a devenit o parte importantă din peisajul mobilității urbane din București”, a declarat Dimitar Stoyanov, Country Manager SPARK România. „Serviciul nostru oferă utilizatorilor oportunitatea de a avea o mașină în apropiere de fiecare dată când au nevoie, indiferent dacă doar pentru câteva minute, o zi sau o perioadă mai lungă. Astfel, scade necesitatea de a deține un vehicul în proprietate, care implică și costuri de întreținere”, a continuat el.

SPARK oferă transport convenabil, accesibil și prietenos cu mediul, și ajută la rezolvarea unora dintre cele mai grave probleme din orașe, cum ar fi poluarea fonică sau cea cu emisii nocive, traficul intens și spațiile de parcare limitate din centrele orașelor.

Suntem bucuroși să fim un factor major în dezvoltarea mobilității electrice și în recunoașterea beneficiilor financiare și sociale ale economiei circulare”, a adăugat Dimitar Stoyanov.

Tags: