CITR: Legea privind procedurile de restructurare a intrat în vigoare

19

Legea care transpune mecanismele de prevenție în business introduse la nivel european prin Directiva nr. 2019/1023 a fost promulgată de Președintele României și a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit CITR, parte a Impetum Group, legea a intrat în vigoare în termenul prevăzut de Uniunea Europeană. Începând cu aceasta dată, mii de companii din România pot beneficia de restructurare prin această lege care implementează Directiva Comisiei Europene pentru salvarea afacerii și a locurilor de muncă.

Legea 216/2022 privind restructurarea companiilor în dificultate vine în sprijinul întregului mediu de business. Pe de-o parte va sprijini antreprenorii și companiile în primii cinci ani, cei mai dificili, având în vedere că 50% dintre cele create în UE nu supraviețuiesc în această perioadă, conform studiilor efectuate de Uniunea Europeană. Pe de altă parte investitorii vor beneficia de această inițiativă în mai multe moduri. În primul rând, ratele de recuperare ar trebui să crească odată ce sunt instituite mecanismele de detectare a dificultăților financiare și de restructurare într-un stadiu incipient al dificultăților. În al doilea rând, măsurile propuse vor reduce sarcina evaluării riscurilor atunci când iau în considerare investiția într-o altă țară a UE sau în mai multe state membre. Și mai mult, reducerea duratei procedurilor va crește predictibilitatea pentru investitori și creditori.

Noua lege prevede două proceduri de restructurare, respectiv acordul de restructurare şi concordatul preventiv, ambele orientate spre salvarea companiei și spre dezvoltarea businessurilor. Acordul de restructurare va fi elaborat de către specialistul în restructurare, apoi va fi negociat cu creditorii, votat de aceștia și confirmat de judecătorul sindic. Concordatul preventiv presupune o cerere de deschidere a procedurii, cu efect imediat de suspendare a executărilor silite, apoi elaborarea unui plan de restructurare, negocierea și votarea acestuia de către creditori, și ulterior aprobarea lui de către judecătorului sindic. Pe tot parcursul procesului de restructurare, antreprenorul rămâne în controlul afacerii sale și în plus se bucură de sprijinul specialistului în restructurare pentru crearea și implementarea măsurilor propuse prin planul de restructurare, care pot fi dintre cele mai relevante și variate.