Legea care transpune mecanismele de prevenție în business introduse la nivel european prin Directiva nr. 2019/1023 a fost promulgată de Președintele României și a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit CITR, parte a Impetum Group, legea a intrat în vigoare în termenul prevăzut de Uniunea Europeană. Începând cu aceasta dată, mii de companii din România pot beneficia […]
Extasy, platforma cu cele mai multe experiențe pentru timp liber din România (peste 1.000), înființată de Bogdan Buta, fondatorul UNTOLD, și Sveatoslav Veaceslav Vizitiu, cofondator al platformei de sănătate pentru copii şi părinţi, Wello, atrage o nouă finanțare, de 700.000 de euro, de la 9 (nouă) investitori. Compania intră, astfel, într-o nouă etapă de dezvoltare, […]
Sub incidența impunerii egalității de gen între salarii, o lege votată în aprilie de către Parlamentul European va provoca un impact uriaș pe piața muncii din România cel puțin, printr-una din prevederile care interzic explicit secretizarea ofertelor salariale și obligă firmele să facă publice nivelurile de plată individuale pe diferitele segmente de locuri de muncă. […]
Noile modificări aduse Codului Fiscal vin cu o presiune foarte mare asupra mediului economic, iar cele mai vulnerabile sunt micile afaceri pornite din hobby de către mame pentru care antreprenorialul este singura soluție pentru a produce venit. În România sunt zeci de mii de femei aflate în situații de incertitudine și instabilitate financiară și pentru […]
ADATA va expune și va dezvălui cele mai recente produse ale sale în cadrul MERAVERSE. MERAVERSE este un univers virtual creat pentru a implica lumea dincolo de limitele distanței și ale timpului. ADATA dorește să ofere utilizatorilor o experiență interactivă prin oferirea de expoziții virtuale. Vor fi expuse modulele de memorie DDR5 de ultimă generație […]
Companiile din energie dublează investițiile în IT, în contextul războiului din Ucraina și creșterii prețului la energie, pentru a-și eficientiza procesele operaționale. Sectorul energetic trece printr-o transformare radicală, cu ajutorul tehnologiei, principalele preocupări ale companiilor de profil fiind energia regenerabilă și energia verde, dar și dezvoltarea infrastructurilor de tip smart, care facilitează o imagine de […]
Wizrom Software, important dezvoltator și integrator de software de business din România, anunță încheierea unui parteneriat privind integrarea platformei digitale Postis în propriul sistem ERP, pentru a oferi clienților săi acces la un sistem complet de management și livrare a comenzilor online și al distribuției B2B. Începând din luna mai, funcționalitățile Postis sunt integrate în […]