BenQ anunță noi proiectoare 4K pentru Home Cinema
Share
BenQ a lansat o gamă nouă de proiectoare pentru home cinema, fiecare model fiind optimizat pentru a oferi un nivel ridicat de calitate în diferite medii de utilizare. Noile video proiectoare dispun de HDR PRO, Android TV cu Netflix și se pretează în mod special utilizatorilor casnici care își doresc o experiență ca la cinematograf.
Modelele W4000i, W2710i și TK860i dispun de tehnologiile BenQ HDR-PRO optimizate pentru proiectoare cu gamă dinamică ridicată, inclusiv funcția Local Contrast Enhancer pentru a dezvălui detaliile fine în scene luminoase sau întunecate. De asemenea, noile modele oferă o luminozitate echilibrată pentru a oferi o imagine clară în diferite scenarii, de la camere AV dedicate la camere de zi. Spectrul de culoare redat se ridică la standarde profesionale, ajungând până la 100% DCI-P3.
„Noile noastre proiectoare depășesc cu mult standardele actuale de rezoluției, gamei de culori și gamei dinamice, pentru experiențe cinematografice HDR de ultimă generație”, a declarat Conway Lee, președinte al BenQ Corporation. „Combinând rezoluția 4K, tehnologia Cinematic Color™, care depășește standardul Rec.709 și ajunge la DCI-P3, dar și tehnologia HDR-PRO recent îmbunătățită, aceste proiectoare pentru uz casnic eclipsează concurența, oferind Android TV certificat și Netflix nativ pentru divertisment nelimitat”
Mai mult decât un HDR simplu – BenQ HDR-PRO
Noua tehnologiei proprietară BenQ, HDR-PRO, imprimă conținutului HDR10+ / HDR10 / HLG o profunzime magnifică, dezvăluind detalii cinematografice ascunse anterior atât în scenele luminoase, cât și în cele întunecate. HDR-PRO îmbunătățește HDR-ul clasic cu ajutorul funcţiilor Local Contrast Enhancer și HDR Tone Mapping, oferind detalii perfecte în umbre și lumini, pentru o mai bună percepție. Local Contrast Enhancer este un algoritm de ultimă generație care împarte fiecare scenă în peste 1000 de zone și optimizează gama fiecărei zone în mod independent. Local Contrast Enhancer păstrează detaliile fine în regiunile luminoase și în zonele de umbră ale ecranului.
CinematicColor™ reproduce culorile așa cum au vrut regizorii
Proiectoarele BenQ ating o calitate vizuală 4K HDR superbă prin intermediul tehnologiei CinematicColor™. Fiecare nou proiector se conformează cu exactitate spectrului de culoare Rec.709 și spectrului mai larg de culori pentru filmări digitale, DCI-P3. Prin valorificarea unor surse de lumină noi cu lămpi și LED-uri, fiecare nou proiector oferă un echilibru perfect între luminozitate și culoare, fiind direct calibrat din fabrică pentru a oferi o experiență deosebită.
- W4000i: acest model este ideal pentru camerele întunecate gândite special pentru AV. De asemenea, se pretează excelent și în sălile de proiecție profesionale, oferind performanță Cinematic Color™, spectru de culoare 100% DCI-P3 și o luminozitate de 3200 ANSI lumeni de la o sursă de lumină cu 4 LED-uri.
- W2710i: este perfect pentru detalii HDR, cu o performanță 100% Rec. 709 și 95% DCI-P3 Cinematic Color™. Acest model aduce 2200 ANSI lumeni, fiind ideal în orice orice cameră întunecată.
- TK860i: cu o luminozitate de 3300 ANSI lumeni, TK860i oferă o calitate Rec. 709 CinematicColor™ de 98% în orice mediu luminos, fiind un model ideal în orice situaţie.
Toate proiectoarele BenQ pentru acasă vin dotate cu Android TV certificat de Google si Netflix preinstalat. Acest lucru este completat și de conectica AV cuprinzătoare, de capacitățile wireless, precum și de sistemul audio integrat.