Roaming între România și Republica Moldova, în primul an de Acord: mai ieftin, mai mult

Share

ANCOM și ANRCETI au publicat astăzi Raportul comun după primul an de aplicare a Acordului de roaming între România și Republica Moldova. Raportularată creșterile spectaculoase ale traficului de internet în roaming în 2022, de 20 de ori în cazul utilizatorilor din Republica Moldova găzduiți în roaming în România, respectiv de aproape 3 ori, în cazul utilizatorilor din România găzduiți în roaming în Republica Moldova. Primul an al Acordului marchează totodată creșteri importante ale traficului de telefonie în roaming între cele două state.

Raportul integral privind evoluția serviciilor de roaming între România și Moldova în anul 2022 este disponibil aici și aici.

Creșterea traficului de roaming bilateral a fost consecința ieftinirii tarifelor acestor servicii, realizată de operatorii din cele două state în aplicarea Acordului. Astfel, în Republica Moldova, utilizatorii de roaming cu România s-au bucurat de o scădere esențială și rapidă a tarifelor prin aplicarea ”roamingului ca acasă” cu România. În România, reducerile tarifelor pentru roamingul cu Republica Moldova au fost mari, în special pentru internetul în roaming (-65%).

Conform raportului, costul coşului mediu de consum în roaming în cele 2 state a scăzut cu aproape 70% în cazul utilizatorilor din Republica Moldova şi cu 30% în cazul celor din România. 

Profilul mediu/SIM în roaming 2022Utilizatori din Republica Moldova găzduiți în roaming în RomâniaUtilizatori din România găzduiți în roaming în Republica Moldova
Internet în roaming408 MB (+760%)289 MB (+111%)
Telefonie în roaming7,5 minute apeluri primite (+42%) 8,2 minute apeluri efectuate (+121%)9,6 minute apeluri primite (-8%) 10,6 minute apeluri efectuate (-6%)
Durata roaming6,7 zile8,4 zile (+6%)
Cost mediu servicii (€+TVA)1,6 € +TVA (-68%)10,3 € +TVA (-30%)
Cartele SIM în roaming, (2022, unice)473.000 (+130%)158.000 (+27%)

În ceea ce privește apelurile internaționale bilaterale, reducerile tarifelor au fost, cu unele excepții, sub așteptări în ambele state, astfel că evoluția consumului a fost modestă: creşteri de 25-27% în volum (număr de minute), depăşite însă de creşterile numărului de utilizatori unici care au efectuat astfel de apeluri în 2022 (creşteri de 32-46%). Astfel, consumul mediu de apeluri internaționale/utilizator a scăzut, în ambele state.

Cele două autorități de reglementare vor continua monitorizarea și raportarea evoluțiilor și efectelor Acordului.