Raport PwC: Probabilitatea unui atac cibernetic major, în topul priorităților incluse de directorii generali din ECE în planurile de reziliență pentru 2023

Share

Probabilitatea unui atac cibernetic major se află pe locul doi în topul celor cinci scenarii pe care directorii generali din Europa Centrală și de Est (ECE), inclusiv din România, le integrează în planurile de reziliență pentru 2023, după recesiunea globală, însă doar 31% sunt încrezători în capacitatea organizațiilor pe care le conduc de a diminua riscurile aduse de amenințările cibernetice, reiese din ediția pentru ECE a studiului “PwC 2023 Digital Trust Insights”. Comparativ, la nivel global, un atac cibernetic major se află pe primul loc în planurile de reziliență și mai puțin de 40% dintre directorii generali au încredere că organizațiile lor ar putea diminua riscurile cibernetice.

Recesiunea globală și riscul unui atac cibernetic major sunt urmate de nivelul ridicat al inflației, situația geopolitică și blocajele din lanțul de aprovizionare.

“Circa 60% dintre directorii generali din Europa Centrală și de Est susțin că securitatea cibernetică s-a îmbunătățit anul acesta, comparativ cu 2020, ca urmare a investițiilor masive în infrastructura cibernetică și îmbunătățirii colaborării din interiorul companiei. Companiile au însă mult mai mult de lucru având în vedere creșterea complexității, prin interconectarea a tot mai multe sisteme și date, și a atacurilor tot mai elaborate și sofisticate. Impactul atacurilor cibernetice este mai mare decât costul financiar direct, prejudiciile menționate de organizațiile afectate de un astfel de incident în ultimii trei ani fiind pierderea clienților, pierderea datelor clienților și daune aduse reputației sau mărcii”, a declarat Mircea Bozga, Partener Risk Assurance PwC România.

În Europa Centrala si de Est, cele mai multe îmbunătățiri în ceea ce privește securitatea cibernetică s-au observat în securitatea tehnologiilor operaționale, creșterea valorii și eficienței resurselor cibernetice și integrarea ”securității și protecției datelor” în noi produse și servicii.

2023 se profilează ca un nou test de reziliență pentru companii, cu presiuni tot mai mari pe securitatea și protecția datelor

Conform raportului, în topul listei de amenințări cibernetice la adresa companiilor din ECE în 2023 se află activitatea infractorilor cibernetici (56%), a hackerilor (49%) și a competitorilor (39%). Din perspectiva căilor prin care aceștia ar putea obține acces la informațiile companiilor în topul listei se regăsesc: e-mailul (44%), oameni din interiorul organizației (38%), punctele finale – laptopuri, desktopuri (35%), aplicațiile mobile, cloud, web (fiecare 31%) și terții (30%).

Companiile au înțeles importanța creșterii rezilienței la atacurile cibernetice și vor aloca un bugete mari pentru investiții și în acest an. Aproape jumătate dintre directorii generali (48%) din Europa Centrală și de Est spun că organizația pe care o coordonează va continua să-și mărească bugetul pentru securitate cibernetică și plănuiesc să investească mai mult în acest domeniu în 2023. Comparativ, 65% dintre directorii generali la nivel global spun că investițiile în securitate cibernetică vor crește.

Un alt element important care reiese din ediția din acest an a raportului Digital Trust Insights 2023 constă în importanța pe care echipele de conducere o acordă colaborării și parteneriatului din interiorul organizațiilor în luarea deciziilor referitoare la securitatea cibernetică.