OVES Enterprise investește peste 500.000 de euro într-o nouă linie de business: producția de drone

Share

OVES Enterprise, companie românească de dezvoltare de software, investește peste 500.000 de euro și își extinde activitatea cu o nouă linie de business, axată pe producția de drone. Decizia de investiție în acest domeniu a fost luată în urmă cu un an, compania dezvoltând acum atât zona de hardware, cât și pe cea de software.

„Suntem un player inovativ în piața de servicii complexe pe care le livrăm cu succes de aproape 9 ani pentru clienții noștri și ne aflăm într-un moment propice diversificării liniilor de business. Producția de aparatură înalt tehnologizată este următorul pas logic pentru noi.

Am început, acum 1 an, să investim în diferite produse soft și nu numai, iar în acest moment lucrăm la 10 produse, multe fiind pe segmentul de drone: fie construcția efectivă de drone, de la zero, fie soft pentru drone. Aici avem produse pe care le construim atât în regie proprie, cât și cu parteneri. Un parteneriat puternic l-am încheiat, spre exemplu, cu o companie din UK, alături de care am construit mai multe drone foarte complexe, care au întrebuințări atât militare, cât și comerciale”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.

Pe segmentul comercial, dronele pot avea următoarele întrebuințări: să livreze truse medicale în locuri ostile, să monitorizeze zone extinse prin camerele performante sau senzori termici, să fie folosite ca releu de transmis date, în cazul în care nu există rețea, să fie folosite în stol pentru a triangula comunicații etc.

Dronele pot avea însă și utilitate militară și pot îndeplini sarcini precum: detecția și maparea digitală a minelor aflate în pământ, detecția, prin senzori, a pericolelor bio-chimice, neutralizarea altor drone militare etc.

Lucrăm să construim dronele viitorului. Toate dronele noastre au capabilități dual use. Pot detecta și mine în sol, dar pot analiza și solul pentru agricultură. Pot transporta echipamente militare, dar, în viitor, vor putea transporta și pasageri. Pot supraveghea și securiza granițele, dar pot supraveghea și traficul. Toate pot fi folosite pe mai multe verticale”, mai spune Mihai Filip, menționând că, în paralel, lucrează și la partea de stabilizare a dronelor, în cazul în care aplicabilitatea lor presupune lansarea de micro muniție și folosirea acestora ca platformă de lansare.

OVES Enterprise dezvoltă, în prezent, 9 modele de drone, de diferite dimensiuni, atât cu rotoare, cât și cu aripi fixe. Toate produsele sunt finanțate din fonduri proprii, compania asigurând și partea de cercetare și dezvoltare, cu focus pe inovație și pe identificare de noi modalități de utilizare a dronelor. Recent, OVES Enterprise a testat cu succes și partea de AI în cazul dronelor, care sunt capabile, cu ajutorul AI-ului să zboare autonom în spatii închise, spre exemplu, dar și soluții de montare de mini panouri solare, pentru creșterea autonomiei sau modalități de utilizare a motoarelor cu combustie internă, făcute din aliaj de magneziu, pentru a reduce greutatea dronelor etc.

Primul model de dronă produs de OVES Enterprise, OVES Octocopter, este deja disponibil. Acesta a fost fabricat în parteneriat cu o companie din UK.

Modelul este destinat situațiilor care necesită un grad mai mare de flexibilitate și stabilitate decât poate oferi o aeronavă cu aripă fixă și a fost construit luând în calcul securitatea maximă, timpul de zbor prelungit și protecția încărcăturii ca filozofie de proiectare de bază.

Drona poate zbura chiar și în condiții de defecțiune ale unui motor, rotor sau a bateriei, asigurând revenirea în siguranță la bază, cu toți senzorii și datele acumulate intacte.

Caracteristici principale ale modelului:

  • Are motoare, rotoare și baterii redundante,
  • Este proiectat pentru a nu pierde stabilitatea sau puterea în cazul defecțiunii motorului sau a rotorului,
  • Este complet rezistent la intemperii,
  • Oferă integrare personalizată a sarcinilor utile pentru a acoperi cea mai largă gamă de încărcături utile,
  • Dispune de protecție de securitate cibernetică încorporată.

Anul viitor, OVES Enterprise va începe producția de drone și în România, într-o fabrică de lângă București, estimarea companiei fiind ca, la final de an, peste 30% din cifra de afaceri să fie generată de vânzările de drone și de software necesare pentru operarea acestora.