Aqurate: Opțiuni suplimentare de personalizare a recomandărilor AI; integrare a platformei VTEX printr-o dezvoltare iviteb

Share

Aqurate, platformă SaaS care crește conversiile din eCommerce prin personalizare bazată pe Inteligenţă Artificială (AI), lansează opțiuni suplimentare de personalizare și prioritizare a recomandărilor de produse și integrează platforma VTEX (NYSE: VTEX), printr-o dezvoltare realizată de echipa iviteb.

„Avem două noutăți relevante, menite să crească și mai mult eficiența afacerilor din eCommerce. Am finalizat dezvoltarea noii soluții Advanced Merchandising Rules, ce permite magazinelor online un grad superior de personalizare și prioritizare a produselor recomandate, și încheiem cu succes și integrarea cu platforma VTEX, printr-o dezvoltare specifică realizată de echipa iviteb. Acești pași permit magazinelor online un control sporit al resurselor, dar și o expunere facilă pe una dintre platformele de eCommerce lider la nivel global”, declară Vlad Marincaș, CEO și cofondator Aqurate.

VTEXeste singurul furnizor exclusiv recunoscut Customer’s Choice în Voice of the Customer for Digital Commerce, raport al Gartner pentru anul 2024. De asemenea, VTEX a fost recunoscută ca un lider de top în studiul IDC MarketScape Worldwide B2C Digital Commerce Platforms în Midmarket Growth Vendor Assessment și ca lider în IDC’s Marketscape: Worldwide Midmarket Growth B2B Digital Commerce Applications 2023-2024 Vendor Assessment.

„VTEX continuă să adauge soluții și instrumente moderne prin care clienții companiei pot vinde mai mult și pot oferi cumpărătorilor cele mai bune experiențe de achiziție online. Integrarea solutiei Aqurate a venit ca un pas natural pentru VTEX, care, de-a lungul celor peste 20 de ani de activitate, a integrat numeroase instrumente care țin pasul cu tot mai exigentele cerințe ale clientilor”, menționează Kiril Dinov, Growth Leader Estern Europe, VTEX.

„Prin dezvoltarea personalizată, am introdus o serie de automatizări pentru a simplifica procesul de înrolare a magazinelor online în platforma VTEX. Ne-am dorit să oferim o integrare cât mai facilă, așa că, de acum, produsele prelucrate de Aqurate pot fi listate printr-o singura componenta, ale cărei proprietăți pot fi ajustate direct din editorul vizual. Această componentă poate fi reutilizată în mai multe pagini din fiecare site și este gândită să preia automat stilurile definite în tema magazinului online”, adaugă Doru Alexandru Radu, fondator iviteb.

Aqurate a încheiat anul 2023 cu venituri lunare recurente (MRR) de trei ori mai mari și cu de cinci ori mai mulți clienți în rândul magazinelor online relevante din România. Printre magazinele online care au ales soluția AI  Aqurate se numără și Doraly, evoMag, Librex, Neakaisa, PC Garage sau TheHome.

Aqurate ajută la colectarea datelor cu care interacționează utilizatorii magazinelor online și la introducerea acestora în motorul de recomandare de produse. Soluția AI este bazată pe analizarea și interpretarea unor volume mari de date privind comportamentul clienților – produse cumpărate, click-uri, produse adăugate în coș și altele. Aceasta compară acțiunile similare ale diferiților utilizatori și estimează, prin intermediul inteligenței artificiale, ce ar putea prezenta interes pentru fiecare utilizator.

La finalul anului 2024, Aqurate a depășit 3,84 milioane de comenzi procesate prin magazinele online ce folosesc algoritmul său AI de recomandări de produse.

Aqurate Personalize crește veniturile din eCommerce cu până la 23%, prin recomandările de produs generate cu AI, personalizate fiecărui vizitator al site-urilor. Serviciul crește atât rata de conversie din eCommerce, cât și valoarea medie a comenzii.