Pașapoarte verzi emise pe baza testelor DDS Diagnostic

204

Comisia Europeană a publicat recent lista comună a testelor antigen pentru Covid-19, reciproc recunoscute de către statele membre. Ca urmare a eforturilor companiei de cercetare – dezvoltare DDS Diagnostic, susținute și aprobate atât de ANMDMR cât și de Ministerul Sănătății, Comisia Europeană a inclus testul antigen Covid-19 produs de compania noastra pe lista comună a testelor antigen recunoscute reciproc în Uniunea Europeană.

Viitorul Certificat Digital care va sta la baza reluării mobilității în UE va putea fi emis și acceptat pe baza rezultatelor furnizate de testul antigen DDS Diagnostic. Certificatele vor fi implementate în România cu suportul STS, iar baza de date va fi interconectată cu cele implementate de către toate țările UE, pentru a elimina astfel restricțiile de testare sau carantină la trecerea frontierelor. Astfel, persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală, pot face un test antigen DDS Diagnostic la un laborator acreditat să emită certificat digital verde și, pe baza lui, pot călători liber în străinătate.

DDS Diagnostic este, de asemenea, prima companie din România care produce și comercializeaza testele rapide pentru diagnosticarea Covid-19 aprobate de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România pentru Autotestare – utilizare personală. Aceste teste sunt neinvazive, se pot face în orice moment al zilei, fără supraveghere medicală și au o acurateţe foarte mare. Testele sunt deja disponibile în clinici, farmacii partenere și în rețele supermarket.

Faptul ca cele 27 de state membre UE acceptă emiterea de Certificate Digitale verzi pe baza testelor produse de către compania românească DDS Diagnostic este o realizare importantă a cercetătorilor români și o recunoaștere a calității produselor noastre.  Vezi lista comună a testelor antigen pentru Covid-19 reciproc recunoscute de statele membre pe ec.europa.eu.