La distanță, dar împreună, organizatorii Fuckup Nights din 6 orașe din România se unesc virtual și organizează o ediție specială a evenimentului, de carantină, la nivel național

252

E cert, această perioadă este fără precedent pentru fiecare dintre noi. Dar cum orice criză dă tonul lucrurilor făcute „pentru prima oară” și noi avem parte de premiere zilnic, de activități pe care învățăm să le facem altfel.

De la acel video call de 10 minute care constați că te-ar fi scutit de o ședință de o oră în viața de zi cu zi, până la vestimentația neobișnuită, formată din sacou peste pijama, atunci când totuși vrei să pari profi în fața unui client important. Fără doar și poate, contextul ne împinge spre o adaptare rapidă. De aceea, Fuckup Nights România dă drumul camerei și microfonului și își invită comunitatea la premiera ediției de carantină. Fuckup Nights România reunește echipele de organizare din Brașov, București, Cluj Napoca, Iași, Oradea și Timișoara.

Dacă oricine poate să o dea în bară, iată că a venit și rândul Universului, iar din cauza acestui „fuckup” global totul va căpăta o nouă ordine. Dar, dacă este ceva ce am învățat deja la Fuckup Nights, aceasta este că atunci când eșecul te doboară de șapte ori, tu trebuie să te ridici de opt ori, de fiecare dată mai puternic. Ghidați de această mantră, organizatorii Fuckup Nights din cele șase orașe ale României unde au loc în prezent evenimentele au decis să pună laolaltă nereușitele profesionale ale invitaților lor de până acum – antreprenori și corporatiști din toate colțurile țării. Primul rezultat se va vedea online, live pe 16 aprilie, începând cu ora 19, de pe canapeaua fiecărui participant. Evenimentul este gratuit și va fi susținut în limba română. În semn de apreciere pentru această ediție, participanții pot contribui cu o donație, în sprijinul spitalelor și a personalului medical, pentru lupta împotriva COVID-19,  menționând în comentarii: Fuckup Nights Romania. Fondurile colectate vor fi redirecționate către Zi de bine, un ONG care ajută spitalele și personalul medical cu echipamente medicale și de protecție, dezinfectante și teste de diagnosticare în lupta cu COVID-19.

Cei cu care vom face cunoștință direct de pe micile ecrane ale laptopurilor și tabletelor sunt patru persoane care au răspuns eșecului cu un zâmbet și care, în această întorsătură a lumii, au încă multe de povestit și de împărtășit din episoadele profesionale mai puțin reușite, în urma cărora au găsit rețeta succesului. Așadar, join meeting vor da din partea: Cluj NapocaLorand Minyo, antreprenor cu 20 de ani de experiență în tehnologie, pasionat de inovație și biotehnologie; BucureștiAna Maria Udriște, Fondator @Avocatoo și personal trainer, OradeaOvi D. Pop, artist fotograf, respectiv TimișoaraSașa Bodeanu, instructor și practicant mindfulness. Moderatorul acestei ediții speciale va fi: Ștefania Robu, organizatorul Fuckup Nights Cluj Napoca.

„Cât de importante sunt evenimentele pentru oameni! Schimbul de informație valoroasă, interacțiunea umană, râsul, aplauzele, toate acestea construiesc o experiență pe care publicul nu o va uita. Ei bine, acest virus nemilos a lovit frontal în industria evenimentelor, răpindu-ne plăcerea de a ne întâlni și de a pune la cale lucruri minunate. Conceptul din spatele evenimentelor Fuckup Nights este transformarea ghinionului în lecții prețioase, din care toți avem ceva de învățat pe viitor. De aceea, eu, împreună cu echipa mea, vom fi alături de toți organizatorii, pentru a-i ajuta să ducă la bun sfârșit toate evenimentele planificate virtual ”, a declarat Jade Webber, organizatorul global Fuckup Nights.  

Fuckup Nights, parte a seriei de evenimente care au loc la nivel global, se adresează, în egală măsură, micilor și marilor antreprenori, celor care lucrează în corporații, liber profesioniștilor și studenților. Această mișcare globală care ia amploare cu rapiditate promovează, prin puterea exemplului vorbitorilor, concluziile constructive trase în urma nereușitelor profesionale.

Evenimentele au loc acum în peste 300 de orașe din aproximativ 90 de țări din toată lumea, iar în România se organizează independent în șase orașe – Brașov, București, Cluj, Iași, Oradea și Timișoara. La fiecare ediție sunt invitați vorbitori din diferite zone de interes precum business, cultură, divertisment, sport etc.

Fuckup Nights România, ediția de carantină va avea loc online, pe platforma Zoom, în data de 16 aprilie, începând cu ora 19:00.

Mai multe detalii despre eveniment puteți găsi pe pagina globală: https://fuckupnights.com, dar și pe pagina de Facebook internațională: https://www.facebook.com/fuckupnights/.